China a desfăşurat recent primul test al unui modul de aselenizare despre care speră că ar putea să-i ducă pe Lună pe primii taikonauţi până în anul 2030, a informat Agenția de presă Reuters, care citează responsabili ai programului spaţial cu echipaj uman al Beijingului, potrivit Hotnews.
Sistemele de coborâre şi ascensiune ale modului de aselenizare au trecut printr-o serie de verificări exhaustive pe o platformă de testare din provincia Hubei ce a fost concepută pentru a simula suprafaţa selenară. Suprafaţa pe care au fost făcute testele este acoperită cu un strat special care imită reflectivitatea solului selenar şi este presărată cu roci şi cratere. „Testul a implicat mai multe condiţii operative, a fost de durată mare şi de un nivel ridicat de complexitate, fiind astfel o importantă bornă în dezvoltarea programului chinez de explorare selenară cu echipaj uman”, conform unui comunicat al reprezentanţilor programului chinez de explorare spaţială cu echipaj uman China Manned Space (CMS) postat pe site-ul său, citează Agerpres.
Modulul de aselenizare, cunoscut drept Lanyue, care înseamnă „îmbrăţişează Luna” în mandarină, va fi folosit pentru a transporta astronauţii între solul selenar şi orbită şi este conceput şi ca adăpost pentru aceştia, sursă de energie şi centru de date, conform CMS. China a păstrat secrete detaliile cu privire la programul său de aselenizare cu echipaj uman, dar aceste informaţii cu privire la testele desfăşurate au fost făcute publice în contextul în care SUA încearcă să stopeze progresele rapide ale programului spaţial chinez, mai notează Agenția Reuters.
NASA, prin programul Artemis, intenţionează să trimită astronauţi în jurul Lunii şi înapoi în aprilie 2026, etapă urmată de o misiune de aselenizare un an mai târziu.
Misiunile fără echipaj uman ale Chinei pe Lună din ultimii cinci ani au permis ţării să devină singura naţiune care a recuperat mostre lunare atât de pe faţa apropiată, cât şi de pe faţa îndepărtată a Lunii.
Aceste misiuni au atras interesul Agenţiei Spaţiale Europene, al universităţilor finanţate de NASA şi al agenţiilor spaţiale naţionale din Pakistan şi până în Thailanda. O aselenizare cu echipaj uman reuşită înainte de 2030 ar stimula planurile Chinei de a construi un „modul de bază” al Staţiei Internaţionale de Cercetare Lunară până în 2035. Această bază cu echipaj uman, condusă de China şi Rusia, ar include un reactor nuclear pe suprafaţa Lunii ca sursă de energie.