CFR Călători pune la dispoziţia publicului întreaga sa capacitate de transport tehnic disponibilă, pentru a asigura mobilitatea către destinaţiile dorite, în zilele cu trafic crescut din minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, potrivit TVRInfo.
Conform unui comunicat al companiei, pentru această perioadă, în funcţie de parcul disponibil şi solicitările de trafic, se va suplimenta operativ numărul de vagoane la trenurile cele mai solicitate spre şi dinspre centrele de pelerinaj, pentru ca pelerinii să poată participa la slujbele prilejuite de sărbătoare. De asemenea, se va suplimenta numărul de vagoane la „Trenurile Soarelui”, pentru ca turiştii să se poată bucura de serbările dedicate Zilei Marinei Române pe Litoral.
„Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare de peste 35 grade (care, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, pot depăşi 50 grade) sau a deschiderii geamurilor în timpul mersului, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametrii optimi”, atenţionează reprezentanţii operatorului de transport feroviar de călători.
Pentru a evita supraaglomerarea unor trenuri şi situaţiile neplăcute cauzate de epuizarea locurilor, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie şi, totodată, să aleagă din întreaga ofertă de trenuri disponibile într-o zi de circulaţie, nu doar pe cele din orele de vârf.
„Achiziţiile online pot fi efectuate până la ora de plecare a trenului din staţie, în limita locurilor disponibile”, subliniază compania.
Biletele pentru traficul intern pot fi achiziţionate anticipat prin următoarele canale: online, de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări şi agenţiile de voiaj CFR Călători. În plus, pe 15 august, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători care funcţionează în incinta centrelor comerciale Titan şi Carrefour Colentina din Bucureşti.
„Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că deţin bilet de călătorie, pentru a evita taxarea suplimentară în tren, corespunzătoare rangului trenului şi zonei kilometrice, şi/sau suportarea costurilor amenzilor conform reglementărilor în vigoare”, adaugă reprezentanţii companiei