V.S.

Echipajul canin format din jandarmul Daniel și partenerul său patruped Vof, de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române, a venit în sprijinul colegilor lor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova pentru verificarea participanților la un festival organizat, la finalul săptămânii trecute, în comuna ­Florești-Prahova.
Jandarmeria Prahova nu are încadrat echipaj canin, astfel încât a fost nevoie de intervenția colegilor ”de la centru”, o inițiativă care și-a dovedit eficiența.

Potrivit IJJ Prahova, ”experiența lor s-a dovedit de ajutor în cazul depistării, la punctul de acces, de materie vegetală ce părea a fi ilegală, asupra unui bărbat. Pentru a verifica dacă acesta mai are substanța respectivă și în autovehiculul cu care s-a deplasat la festival, s-a procedat la controlul mașinii. La interior, nu a fost găsit nimic, dar la finalizarea verificării, Vof s-a culcat lângă una dintre roți, uitându-se insistent către partenerul său. Inspectând cu atenție roata, în interiorul jantei au fost identificate anumite probe care vor ajuta la bunul mers al investigației.

Pe lângă pregătirea deosebită pe care o are, Vof a dat dovadă și de foarte multă răbdare, acceptând liniștit mângâierile iubitorilor de animale și ale copiilor care au dorit să îl alinte.
Mulțumim lui Daniel și camaradului său necuvântător – VOF pentru sprijinul acordat și le dorim succes în activitatea viitoare!”.