Cinci dintre sportivii secţiei de nataţie a CSM Ploieşti au participat la Campionatul Naţional de Înot în Ape Deschise – Seniori, Tineret, Juniori I şi II, Masters, desfăşurat în zona plajei Zoom, din Constanţa, iar bilanţul este unul impresionant: 12 medalii, dintre care 5 de aur, 5 de argint şi două de bronz!
Performanţele sportivilor antrenaţi de Tamara Costache şi Ciprian Toma au fost următoarele:
– Teodora Roman (15 ani) – campioană naţională de junioare 2, junioare 1, tineret şi senioare în proba de 5000 metri, cu timpul 1:04.13 ore;
– Fabian Păun (16 ani) – campion naţional de juniori 1, vicecampion de tineret şi medaliat cu bronz la seniori în proba de 5000 metri, cu timpul 53:43 minute;
– Erika Forţu (16 ani) – vicecampioană naţională de junioare 1, tineret şi senioare în proba de 5000 metri, cu timpul 1:05.45 ore
– Alexandra Avram (14 ani) – vicecampioană naţională de junioare 1 în proba de 5000 metri, cu timpul 1:07.15 ore;
– Darius Radu (16 ani) – medaliat cu bronz la juniori 2 în proba de 5000 metri, cu timpul 55:51 minute.
Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern în parteneriat cu Atena Sport Club Constanţa.