Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, potrivit Mediafax.
Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an.
De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
„Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”, se mai spune în comunicatul băncii centrale. BNR a anunțat că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.