F.T.

Polițiștii ploieşteni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiu, la adrese frecventate de o persoană bănuită de comiterea unor infracțiuni în Ploiești, persoană care se sustrăgea urmăririi penale.
Aceasta a fost prins în cele din urmă, iar în baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind înlocuită cu măsura controlului judiciar.
«În fapt – după cum explică IPJ Prahova speţa – la data de 18 iulie 2025, persoana bănuită, un bărbat în vârstă de 30 de ani, ar fi pătruns fără drept într-un imobil din Ploiești, unde ar fi agresat fizic un bărbat de 58 de ani». În prezent, cercetările sunt continuate de către oamenii legii în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.