Prima victorie a Petrolului în acest sezon a fost obținută în fața nou-promovatei Metaloglobus, după un meci cu o poveste scrisă în primele 35 de minute.
„Doar singuri ne putem face jocul ușor”, spunea Liviu Ciobotariu în prefața confruntării de la Clinceni, iar elevii săi n-au vrut să-l contrazică, rezolvând, în numai 35 de minute, cea dintâi victorie stagională.
„Lupii” au avut nevoie de două meciuri și trei minute să găsească drumul spre plasele porților adverse, LUDEWIG (3) fiind cel care a „spart gheața”, cu o lovitură de cap, expediată după o centrare venită, de pe stânga, de la Prce. Și, conform zicalei care spune că „pofta vine mâncând”, robinetul cu goluri s-a deschis, iar ex-petrolistul Gavrilaș s-a văzut nevoit să mai scoată de două ori balonul din poartă. Prima dată l-a învins ROCHE (17), cu un șut violent, sub transversală, din mijlocul careului, iar mai apoi GROZAV (35), „căpitanul” transformând o lovitură de pedeapsă dictată de către centralul Gabriel Mihuleac doar după ce a mers la monitorul VAR ca să vadă hențul lui Carvalho!
Pe cât de «plină de artificii» a fost prima repriză, pe atât de economicoasă s-a dovedit a fi partea secundă. Petroliștii au cedat inițiativa, mulțumiți cu rezultatul trecut pe tabela de marcaj, și i-au dat, cumva, șansa și lui Bălbărău să se remarce, portarul intervenind decisiv la cele câteva ocazii pe care și le-au creat amfitrionii. S-a terminat, așadar, 3-0, un prim succes al echipei noastre în acest campionat, venit la momentul oportun, după două etape fără gol marcat și cu doar un singur punct obținut. Urmează, vinerea viitoare, partida de pe teren propriu cu UTA și, bineînțeles, speranțe și pentru prima victorie de pe teren propriu din această ediție a Superligii. Foto: Răzvan Păsărică
Metaloglobus București – FC Petrolul 0-3 (0-3)
Stadion: «Clinceni» Spectatori: 800. Marcatori: Ludewig (3), Roche (17), Grozav (35, pen.).
Metaloglobus: Gavrilaș (cpt) – Kouadio, Caramalău, Sava, Neacșu (77 Achim) – Zakir (80 Lis), Carvalho (46 Sabater), Milea, D. Irimia (69 Al. Irimia) – Huiban, Ubbink (69 Visic). Antrenor: Mihai Teja.
FC Petrolul: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, Prce – Jyry (75 Mateiu), Keita, Boțogan (79 Răducan) – Ludewig (62 Hanca), Doumtsios (62 Chică-Roșă), Grozav (cpt) (62 V. Gheorghe). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonașe galbene: Moreira (35), D. Irimia (61)/Boțogan (64).
Au arbitrat: Gabriel Mihuleac – Adrian Vornicu și Bogdan Duță.
Rezervă: Claudiu Marcu.
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache. Arbitru AVAR: Cristina Trandafir.
Observatori: Cristina Babadac și Marian Bucurescu.
Jucătorul meciului: Roche
Cum a ajuns Mihai Pandelea… în Liga I
În timpul partidei dintre Metaloglobus București și Petrolul Ploiești, arbitrul asistent George Bogdan Duță (Bacău) a suferit o accidentare care a necesitat intervenție medicală de urgență.
Incidentul a avut loc în minutul 41 al meciului, când arbitrul asistent s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut. Deși inițial a continuat jocul pentru câteva secunde, nerealizând gravitatea situației, acesta a început să acuze dureri și amorțeli la nivelul brațului drept. A solicitat imediat intervenția arbitrului central și a personalului medical aflat la fața locului.
După o primă evaluare, arbitrul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Militar, unde a fost diagnosticat cu o luxație la cotul drept. Medicii au reușit să repună articulația, i-au efectuat investigații imagistice și au decis imobilizarea zonei afectate într-un ghips pentru o perioadă de cel puțin o săptămână. În funcție de evoluția stării sale, se va decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală. George Bogdan Duță a fost externat după miezul nopții și se află în prezent acasă, în Bacău, unde va urma perioada de recuperare.
Inedit a fost faptul că arbitru de rezervă a ajuns, în repriza secundă , ploieșteanul Mihai Pandelea! Acesta se afla la meci, ca spectator, centralul din Liga 3 primind «verde» din partea observatoarei de arbitraj, Cristina Babadag, să devină al patrulea oficial!