Florin Tănăsescu
Repunerea naţiei de pe butuci pe roţi se poate face nu doar practic, ci musai însoţită de o îmbinare cu mentalul colectiv. Zicem şi noi, nu dăm cu parul. Adică, înghesuim 30 de elevi într-o sală, tăiem din burse şi altele de genul, dar mai trebuie ceva.
În plan ideatic, adică. Acolo e de umblat pentru armonizarea practicii cu teoria, drept pentru care exemplificăm în cele ce urmează.
Tânguirea populară „De-oi mai duce pân’ la vară cu cartofii din cămară” trebuie adaptată măsurilor de austeritate. Aşa că-n loc de cartofi se va folosi substantivul comun cartof. Vara rămâne, că-i la singular.
Muzica populară se pretează şi ea la schimbări. Astfel, dacă rapsodul cântă ” Sanie cu zurgălăi/ Du-mă la mândruţa, măi!”, se naşte fireasca-ntrebare: „Ce-i trebuie mijlocului de transport atâta zdrăngăneală, care poluează sonic de bagă-n speriţi şi câinii? Unu-i suficient, deci modificarea ar suna cam aşa: „Sanie cu zurgălău…”.
Tot la nivel folcloric-legendar, să ne gândim la Balada Meşterului Manole. „Nouă meşteri mari, calfe şi zidari”? Pentru ce atâţia, şefu’?, că tot Ana a rezolvat problema, nu muncitorii. Doi – hai, trei! – nu sunt suficienţi ? Iar ceilalţi, redistribuiţi care pe unde s-o nimeri.
În plan literar-istoric, modificarea ar aduce chiar îmbunătăţiri NATO. Că zice Poetul: „Plecat-am nouă din Vaslui/ Şi cu sergentul, zece”. Da’ fără sergent nu se putea, că-i plătim de la 1877 până-n ziua de azi pensie militară de-a ajuns pe butuci biata ţară? Şi fără atâţia soldaţi?, că numai unul a-nfipt steagul franţuzesc – scuzaţi, românesc! – „pe crâncena redută”.
Evident, reducerea de personal trebuie să vizeze şi SC Balada „Mioriţa” SA, în sensul că-n loc de „trei ciobănei” e suficient unul. Aşa am avea şi reducere de personal şi lipsă de scandal cu tendinţe de degenerare în tentative de omor.
Încheiem prin a-l critica şi pe Camil Petrescu. Ce trebuia să zică el „Eu am văzut idei”?
Una nu era suficientă?
Iar aia ar fi: Şi câini v-am fost, şi câini vă suntem.
Încă!