România este țara cu cei mai mulți deținători de pisici din Europa, astfel că 48% dintre gospodăriile românești au cel puțin o felină, potrivit unei analize. Pe locul doi se află Polonia cu 41%, iar Letonia s-a clasat pe locul 3 cu 37%. În Europa există peste 129 de milioane de pisici.
O analiză realizată de Kattly- o platformă online suedeză dedicată pasionaților de pisici, pe baza datelor furnizate de Federația Europeană a Industriei Hranei pentru Animale de Companie (FEDIAF) pentru a evidenția proporția gospodăriilor din diverse țări europene care dețin cel puțin o pisică sau un câine scoate la iveală diferențe fascinante în ceea ce privește deținerea de animale de companie, atât între pisici și câini, cât și între diferite țări și regiuni, notează Agenția Reuters, preluată de TVRInfo. Analiza arată că, în general, pisicile sunt mai populare decât câinii în Europa. În medie, 27% dintre gospodării dețin cel puțin o pisică, comparativ cu 25% care au cel puțin un câine. Totuși, diferențele între țări sunt semnificative – unele națiuni au o preferință clară pentru un anumit tip de animal de companie.
Analiza evidențiază România drept țara din Europa cu cea mai mare proporție de deținători de pisici. Un impresionant 48% dintre gospodăriile românești au cel puțin o pisică, ceea ce o face cea mai „prietenoasă cu pisicile” națiune din Europa. Pe locul al doilea se află Polonia (41%), urmată de Letonia (37%). Aceste cifre reflectă o tradiție solidă a creșterii pisicilor, în special în Europa de Est. La polul opus, Grecia are cel mai scăzut procentaj, cu doar 13%, urmată de Turcia (14%). În ceea ce privește câinii, Ungaria este în top, cu 50% dintre gospodării care dețin cel puțin un câine. Polonia este aproape, cu 49%, urmată de România (45%) și Cehia (42%). Aceste țări demonstrează o legătură puternică între câini și rolul lor în familie. România și Polonia se remarcă drept cele mai iubitoare de animale din Europa, fiind în top la deținerea atât de pisici, cât și de câini. România ocupă locul 1 la pisici și locul 3 la câini, iar Polonia este pe locul 2 la ambele categorii.
La cealaltă extremă, Turcia are cel mai mic procent de gospodării care dețin câini – doar 5%. Combinat cu procentul redus al deținătorilor de pisici, Turcia este cea mai puțin „pet-friendly” țară din Europa. Elveția are, de asemenea, o rată scăzută de deținere a câinilor, doar 12% dintre gospodării, ceea ce o plasează pe penultimul loc.