N. D.

Pe lângă angajații din direcțiile de finanțe care, ieri, au continuat protestele demarate luni, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a ordonanței care certifică reducerea sporurilor pentru cei care lucrează la stat, alte categorii de persoane se pregătesc pentru acțiuni similiare. Este vorba despre tânăra generație, nemulțumită de decizia, deja anunțată, de reducere a burselor. Astfel, ieri, Consiliul Județean al Elevilor (CJE) din Prahova a anunțat public că, vineri, în centrul Ploieștiului, va avea loc o acțiune de protest. ”Acum, mai mult ca niciodată, este momentul să fim uniți și să luptăm împreună pentru drepturile noastre ca elevi! CJE Prahova vă invită să participați vineri, 4 iulie 2025, de la ora 10 dimineața, la protestul elevilor și studenților, în fața Instituției Prefecturii Județului Prahova. Cu toții cunoaștem situația precară în care se află educația din România acum. Bursele noastre sunt în pericol și nu putem lăsa lucrurile așa! Este timpul să te implici și să îți faci vocea auzită, pentru toții elevii acestei țări!”, se menționează în anunțul în care se face cunoscută acțiunea de protest programată vineri, în centrul Ploieștiului. Demersul tinerilor are loc în contextul în care Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că se pregătește o reducere a fondului total destinat burselor școlare, justificând decizia printr-o reevaluare necesară în contextul actualei situații financiare a țării. Acesta a menționat că nu va fi afectată valoarea individuală a burselor, ci doar numărul total de beneficiari, având în vedere faptul că ”bursele sunt situaţii de excepţie pentru a încuraja procesul educaţional”. La rândul său, și premierul Ilie Bolojan a declarat, recent, că pregăteşte un pachet de burse pentru elevi, menţionând că în prezent pentru burse se plăteşte un miliard de euro şi „acest lucru trebuie reconfigurat”. ”Am dezvoltat un pachet de burse pentru elevi, care a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane de lei pe toată ţara şi am ajuns la 4,7 miliarde de lei, în trei ani de zile, deci o creştere imensă. Sunt bune orice fel de burse, dar gândiţi-vă că plătim un miliard euro aproape doar pe bursele elevilor şi cei care fac o analiză a notelor vor constata o dinamică crescătoare peste pragul stabilit imediat după ce au apărut bursele, sigur nu datorită efortului elevului combinat cu cel didactic, ci datorită reperului de bursă şi acest lucru trebuie reconfigurat”, a precizat Ilie Bolojan.