Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi suspendat anul acesta din lipsă de bani. Programul era unul extrem de aşteptat de români din cauza sprijinului financiar consistent pe care Administraţia Fondului pentru Mediu îl acorda – 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice şi baterii de stocare. Asociaţia Prosumatorilor anunţă că renunţarea la acest program va avea drept consecinţă facturi mai mari pentru zeci de mii de români, potrivit TVRInfo.
La ultima ediţie a programului, 60.000 de români au obţinut finanţări de câte 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice şi baterii de stocare, iar contribuţia lor a fost de doar 10%.
Primul care a vorbit despre probabilitatea de a renunţa la acest program a fost premierul Ilie Bolojan, care a declarat că România nu mai are capacitatea financiară de a-şi susţine toate programele. Rămâne de văzut care va fi soarta programului REpowerEU, al ministerului Investiţiilor şi proiectelor europene. Persoanele vulnerabile ar fi beneficiat de vouchere de 10.000 de euro pentru panouri fotovoltaice şi baterii de stocare.