Potrivit Salvamont Sinaia, Poteca Regală este, din nou, complet practicabilă, inclusiv accesul spre și dinspre stâncile Franz Joseph (Belvedere). De asemenea, s-a mai menționat și faptul că intrarea în traseul Piciorul Pietrei Arse – bandă albastră, pe urcare – a fost degajată. Anunțul a fost făcut pentru iubitorii de drumeții care ajung la Sinaia, având în vedere faptul că zonele menționate au fost degajate după ce au fost afectate de căderile de copaci în urma vijeliei și a precipitațiilor înregistrate, săptămâna trecută, în stațiune. De menționat că Poteca Regală ce pornește din spatele Castelului Peleș și duce până la Stâna Regală a fost trasată imediat după inaugurarea Castelului Peleș, iar stâncile Franz Josef sunt situate lângă Cabana Poiana Stânii, fiind amenajate în timpul familiei regale cu trepte şi cu balustrade, iar de pe terasa acestora se poate admira priveliştea spre Valea Prahovei și spre masivele muntoase din jur.