Clubul ploieștean va avea și în stagiunea 2025-2026 o echipă secundă, ce va evolua în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării. Petrolul 2 s-a reunit și a început antrenamentele într-o nouă formulă și cu o nouă conducere tehnică.
Astfel, echipa a doua va fi condusă de către Gheorghe Carmel Bărbulescu (antrenor principal) și Valentin Bădoi (antrenor secund), cei doi tehnicieni fiind bine familiarizați cu culorile „galben-albastre”. Ambii au făcut parte din stafful lui Nicolae Constantin, în perioada 2021-2023, și au promovat cu Petrolul, în vara lui 2022, pe prima scenă a fotbalului românesc!
În vârstă de 55 ani, „Bebe” Bărbulescu are o carieră bogată la mai multe formații din țară și din străinătate, activând, de-a lungul anilor, la Rapid București, AO Kavala, Astra Ploiești, FC Brașov, Astra Giurgiu, Al-Shaab, Neftchi Baku, Kayserispor, FC Petrolul, FC Argeș și, în stagiunea precedentă, la Gloria Buzău.
La rândul său, Vali Bădoi (49 ani) le-a condus, ca antrenor, pe CS Buftea, Voința Saelele, Voința Crevedia, Carmen București sau Cetatea Tr. Măgurele, fiind, de asemenea, „secund” la Academica Clinceni, Comuna Recea, FC Petrolul și Gloria Buzău.
La primul antrenament al verii au participat 26 de tineri jucatori, proveniți din pepiniera clubului sau reveniți la Petrolul după ce le-a expirat împrumutul la alte echipe. Noul sezon al Ligii 3 va începe pe 30 august.