F.T.

În contextul marcării, la data de 30 iulie, a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, mâine, în Sala Unirii din incinta Palatului Culturii Ploiești, în intervalul orar 10.00 – 12.00, se va desfășura o activitate interactivă de informare și prevenire, organizată de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane(ANITP) – Centrul Regional Ploiești, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova. După cum ne-a precizat coordonatorul centrului regional ploieștean, inspector principal de poliție Georgiana Dragomir, «acțiunea se adresează elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ de pe raza județului Prahova, iar evenimentul va include prezentări audio-video, concurs de sloganuri și mesaje antitrafic realizate și postate de către elevi pe Facebook, cele mai bune dintre acestea urmând a fi premiate».
Interlocutoarea noastră ne-a mai precizat de asemenea că participanții la concurs vor avea parte și de alte surprize, oferite de către sponsorii Family Travel, Aiden Events și Ioana Mateescu Makeup & Brow.
Activitățile de mâine sunt organizate și cu participarea reprezentanților din cadrul Primăriei Ploiești, ai IPJ Prahova, precum și ai altor instituții din județ ce au ca atribuții prevenirea și combaterea traficului de persoane.