V. S.

Comuna Fulga nu este, nici pe departe, o localitate bogată! Dimpotrivă, pentru a funcționa, Primăria Fulga are nevoie de ajutor de la Consiliul Județean și de la bugetul de stat.
Lipsa de fonduri nu îl împiedică, însă, pe primarul liberal Nicu Șerban să organizeze ditamai paranghelia de Ziua Comunei Fulga, duminică, 27 iulie, de Sfântul Pantelimon, pentru care a scos din bugetul local 99.990 de lei pentru spectacolul în care vor evolua șapte artiști, prezentator, cameraman, scenă și două ecrane LED, plus alți 12.000 de lei pentru focul de artificii de la finalul serii.
Într-o perioadă în care angajații primăriilor protestează pentru măsurile luate de Guvenul Ilie Bolojan (condus de șeful de partid al primarului Nicu Șerban, de la Fulga), iar banii pentru investiții locale par că vor fi alocați de la guvern doar după o analiză extrem de riguroasă, la Fulga, petrecerea nu iese din discuție, în ciuda restricțiilor bugetare.
În plus, proaspătul primar al comunei Fulga se laudă cu o altă achiziție, care însă nu apare în SEAP: veselă pentru 150 de persoane, pentru evenimentele de la căminele culturale din localitate. Ce spune edilul din Fulga: ”Vesela existentă în Căminele Culturale din localitate, fiind foarte veche și deteriorată, va fi casată în perioada următoare. Pentru a asigura condiții mai bune în cadrul evenimentelor organizate în aceste spații, a fost achiziționată vesela nouă, completă, destinată unui număr de 150 de persoane. Aceasta include: farfurii, boluri, linguri, cuțite, furculițe, pahare de vin, pahare de țuică, coșuri pentru pâine, carafe pentru vin, carafe pentru țuică, cești pentru cafea.

Noua dotare urmărește îmbunătățirea calității serviciilor oferite în cadrul activităților culturale și comunitare”, a anunțat primarul Nicu Șerban, care pare să trăiască într-o lume paralelă realității economice actuale.