Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost, în 2024, de 18,4 milioane persoane, în scădere cu 676 mii de persoane față de anul 2023, arată datele INS publicate ieri și preluate de Hotnews.
Rețeaua bibliotecilor care a funcționat în anul 2024 a fost formată dintr-un număr de 8105 biblioteci (unități administrative), mai puțin cu 158 unități față de anul 2023. Bibliotecile au dispus, în anul 2024, de circa 153 milioane volume. În mediul urban au funcționat 3255 biblioteci, cu un fond de carte de 120 milioane volume, iar în mediul rural, deși numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (4850 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 32 milioane volume.
Numărul utilizatorilor activi a fost de 2,4 milioane persoane, distribuția acestora evidențiind o preponderență a utilizării bibliotecilor școlare (53,8%) și a celor publice (33,3%).
Numărul volumelor eliberate diferiților utilizatori a fost, în anul 2024, de 19,0 milioane volume, în scădere cu 0,2 milioane volume față de anul 2023, un utilizator activ împrumutând, în medie, 8 volume/an.
Accesibilă publicului larg din toate zonele țării, rețeaua de biblioteci publice, formată din 1758 biblioteci (unități administrative), a pus la dispoziția publicului circa 41 milioane volume de cărți și periodice tipărite.
Raportat la numărul de locuitori, în anul 2024, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 10,8 mii locuitori, unui locuitor revenindu-i, în medie, 2,1 volume din colecțiile bibliotecilor publice. Un utilizator activ a împrumutat de la biblioteci publice, în medie, 11,8 volume.
Rețeaua muzeelor și colecțiilor publice a cuprins, în anul 2024, un număr de 464 unități de bază, la fel ca în anul 2023, care au pus la dispoziția publicului 34,2 milioane bunuri culturale și naturale (în creștere cu 732 mii bunuri culturale față de anul 2023).
Numărul personalului care a deservit rețeaua unităților muzeale în anul 2024 a fost de 7587 persoane, mai mult de jumătate din acesta fiind personal de specialitate (3828 persoane).