Dolarul american se îndreaptă spre cel mai slab prim semestru al anului după 1973 încoace, pe fondul politicilor comerciale și economice ale lui Donald Trump, care îi determină pe investitorii globali să-și reconsidere expunerea față de moneda de rezervă a lumii, relatează Financial Times și New York Times, potrivit Hotnews.
Indicele dolarului, care măsoară cât de solidă este moneda americană în raport cu un coș de alte șase valute, inclusiv lira sterlină, euro și yenul, a scăzut cu peste 10% până acum în 2025, cel mai slab început de an de la prăbușirea sistemului Bretton Woods, prin care monedele naționale erau legate de rezervele de aur ale țărilor lor.
„Dolarul a devenit țapul ispășitor al politicilor imprevizibile din era Trump 2.0”, a declarat pentru FT Francesco Pesole, strateg valutar la ING.
Acesta afirmă că Războiul comercial cu suișuri și coborâșuri ale președintelui Trump, nevoile uriașe de împrumut ale SUA și îngrijorările legate de independența Rezervei Federale, banca centrală a SUA, au subminat atractivitatea dolarului ca refugiu sigur pentru investitori. Luni, moneda americană a pierdut încă 0,2%, în contextul în care Senatul SUA se pregătea să înceapă votul pe amendamentele la proiectul de lege bugetară a lui Trump, descris de acesta drept „legea mare și frumoasă”.
Economiștii estimează că această lege de referință pentru administrația lui Trump va adăuga 3.200 de miliarde de dolari la datoria publică a SUA în următorul deceniu.
Ea a alimentat temerile privind sustenabilitatea împrumuturilor făcute de Trezoreria de la Washington, declanșând un exod din piața titlurilor de stat americane.
Declinul accentuat al dolarului îl plasează pe traiectoria celui mai slab prim semestru de an din 1973, când a înregistrat o pierdere de 15%, și celei mai slabe evoluții pe o perioadă de șase luni din 2009 încoace.
Prăbușirea monedei i-a contrazis pe mulți analiști, care la începutul anului prognozau că războiul comercial declanșat de Trump va afecta mai mult economiile din afara SUA, va alimenta inflația internă și va întări dolarul în raport cu rivalii săi.
În schimb, euro – despre care mai multe bănci de pe Wall Street anticipau că va scădea până va ajunge la paritate cu dolarul anul acesta – a crescut cu 13%, depășind pragul de 1,17 dolari.
„A fost un șoc în ceea ce privește «Ziua Eliberării» în contextul politicii economice americane”, a declarat pentru FT Andrew Balls, directorul de investiții pentru obligațiuni la nivel global în cadrul grupului Pimco, referindu-se la anunțul lui Trump din aprilie privind „taxele vamale reciproce”.
Balls argumentează totuși că nu există o amenințare semnificativă la adresa statutului dolarului ca monedă de rezervă de facto a lumii.