Deputatul social-democrat Bogdan Toader, parlamentar de Prahova, a punctat, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, câteva dintre motivele pentru care Partidul Social Democrat își asumă responsabilitatea alegerilor făcute în guvernarea trecută. ”Înțelegem de ce atunci când ne spuneți că noi, PSD, suntem vinovați. Și da, ne asumăm – dar nu vina, ci responsabilitatea. Suntem responsabili că am ales oamenii, nu cifrele, în guvernarea trecută. Că am investit în burse, în autostrăzi, în comunități. Că am plafonat facturile și am susținut familiile, tinerii și, da, seniorii României. Că am pus România reală înaintea teoriilor seci. Că am refuzat austeritatea și am ales construcția. Da, România începea să semene cu visul ei”, a transmis președintele PSD Ploiești.
Pe de altă parte, Bogdan Toader arată că social-democrații nu susțin austeritatea impusă de Guvernul Bolojan.
”Românii trebuie să știe că nu ne-am schimbat poziția: PSD nu susține austeritatea impusă de Guvernul Bolojan, chiar dacă ne-am asumat răspunderea. Noi nu credem în măsuri care apasă pe umerii celor mulți și afectează economia reală. De aceea, pentru moment, prin amendamentele PSD, am reușit: reducerea cu 40% a subvențiilor pentru partide (din 2026); eliminarea CASS pe pensii, de la 1 ianuarie 2027; menținerea burselor pentru mamele minore; TVA redusă la 11% pentru accesul la cultură. În perioada următoare, vom continua să pledăm și să luptăm pentru echitatea socială și impozitarea progresivă (singura soluție cu adevărat eficientă pentru economia țării) – nu pentru tăieri fără suflet”, afirmă social-democratul.