Un studiu longitudinal de excepție, care a urmărit peste 1.000 de gemeni din copilărie până la vârsta adultă, arată că primele semne comportamentale ale bebelușilor – chiar de la 7 luni – pot oferi indicii despre abilitățile lor cognitive la 30 de ani. Într-o lume în care investiția în copilărie devine tot mai importantă, astfel de date științifice pot sprijini politicile de susținere a familiei și a mediilor cognitive stimulative precoce.
Cercetătorii de la Universitatea din Colorado Boulder și-au propus să afle dacă testele cognitive aplicate unor bebeluși pot avea legătură cu performanțele cognitive ale acestora la maturitate. Studiul, publicat în revista PNAS, citat de Hotnews, implică o cohortă de peste 1.000 de gemeni dintr-un program care a început în 1985 și continuă până în prezent, cu evaluări repetate pe parcursul a 30 de ani. Lucrarea este interesantă pentru părinți deoarece relevă că primele comportamente și reacții ale bebelușilor de 7–9 luni – cum ar fi curiozitatea și capacitatea de concentrare – pot indica predispoziții cognitive care se manifestă abilitățile de învățare, înțelegere și rezolvare a situațiilor chiar la vârsta adultă, oferind astfel părinților o perspectivă valoroasă pentru intervenții și stimulare timpurie adaptate nevoilor copilului.
La vârsta de doar 7 luni, cercetătorii au evaluat șapte aspecte ale funcției cognitive a bebelușilor, printre care vocalizarea, concentrarea asupra sarcinii și interesul pentru stimuli noi (ex. jucării neobișnuite). Dintre acestea, preferința pentru noutate și abilitatea de a rămâne concentrat s-au dovedit cei mai relevanți indicatori. Aceste două măsuri au prezis aproximativ 13% din variația scorurilor cognitive la vârsta de 30 de ani. Deși procentul reflectă că nu totul este determinat de comportamentul de sugar, el arată că există un semnal semnificativ chiar de la începutul vieții.
Cu alte cuvinte, felul în care un bebeluș reacționează la mediu (dacă este curios, atent, implicat) poate oferi indicii timpurii despre viitoarele sale abilități de gândire, învățare și adaptare. Procentul de 13% nu înseamnă că totul e „scris” la 7 luni, dar arată că există o legătură reală între comportamentul timpuriu și dezvoltarea cognitivă de mai târziu – o informație valoroasă pentru părinți, educatori și specialiști în dezvoltare timpurie.
Pentru a înțelege cât de mult contează factorii genetici, compararea gemenilor identici (care au aceleași gene) cu gemenii fraternali (care își împart doar jumătate dintre gene) a arătat că influența genetică devine mai puternică odată cu trecerea anilor. Totuși, mediul timpuriu – înainte de vârsta de 1-2 ani – explică aproximativ 10 % din diferențele individuale ale abilităților cognitive la 30 de ani. Acest rezultat subliniază cât de important este mediul precoce – atunci când copilul încă nu a intrat la grădiniță – pentru dezvoltarea cognitivă.
Părinții ar trebui să înțeleagă că, deși genetica joacă un rol tot mai important în dezvoltarea cognitivă odată cu vârsta, mediul în care trăiește copilul în primii ani de viață are un impact real și măsurabil asupra inteligenței sale de mai târziu. Mai exact, ce fac părinții în primii 1-2 ani – cum vorbesc cu copilul, câtă atenție îi oferă, ce stimuli cognitivi îi pun la dispoziție – poate influența dezvoltarea creierului într-un mod care lasă urme până la vârsta adultă. Chiar dacă diferențele explicate de mediu sunt de „doar” 10%, ele sunt semnificative într-un domeniu atât de complex și cu mulți factori, cum este inteligența. Așadar, mesajul esențial este: ceea ce facem cu copiii noștri când sunt mici contează – chiar și atunci când pare că nu ne „înțeleg” încă.
Studiul a utilizat, de asemenea, scoruri poligenice – adică indici statistici care combină mii de variații genetice asociate cu inteligența – pentru a estima predispoziția genetică a fiecărei persoane. Cercetătorii au descoperit că aceste scoruri s-au corelat destul de bine cu rezultatele testelor cognitive aplicate în copilărie și adolescență, ceea ce sugerează că genetica, combinată cu datele timpurii din familie, oferă o imagine destul de precisă a evoluției cognitive individuale pe termen lung.
Psihologul și cercetătorul Daniel Gustavson, autor principal al studiului, a comentat pe această temă într-o postare pe LinkedIn: „Rezultatele susțin ideea că dezvoltarea cognitivă este în mare parte stabilă și că atât influențele genetice, cât și cele timpurii din familie pot oferi indicii despre nivelul cognitiv de mai târziu în viață”. Această concluzie întărește ideea că inteligența nu este dictată de un singur factor, ci rezultă dintr-o interacțiune complexă între gene și mediu, unde ambele își lasă amprenta chiar de la începutul vieții.
Descoperirile studiului au multiple implicații. Pe de o parte, confirmă că mediul de dinainte de creșa/grădiniță contează cu adevărat pentru dezvoltarea cognitivă. Pe de altă parte, ele sugerează că intervenții timpurii – precum activități stimulative, interacțiuni bogate și mediu îmbogățit – ar putea avea un impact pozitiv pe termen lung.
Cealaltă autoare a studiului, Chandra Reynolds, profesor de psihologie și neuroștiințe, atrage atenția că aceste fundamente timpurii pot influența nu doar performanțe școlare sau profesionale, ci chiar rezistența la declinul cognitiv asociat vârstei, cum ar fi Alzheimer, scrie New-Medical.net.
