V. S.

La începutul săptămânii viitoare, la Crucea Caraiman din Munții Bucegi va avea loc un nou eveniment de excepție, dedicat în special pasionaților de aviație și fotografie aeronautică – Spotters Day. Deși Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților, a doua ediție a Spotters Day, organizată de Forțele Aeriene Române, se va desfășura marți, 15 iulie 2025, în funcție de condițiile meteo, cu rezervă pe ziua de 16 iulie.
Astfel, programul de marți, 15 iulie, începând cu ora 11:00, la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, este următorul:
11.00 -11.30 – EXTRA-300
11:30 -11:45 – IAR-330 PUMA, SA-365 Dauphin/ SRI;
11.45 -12.00 – IAK-52
12.00 – 12.30 – IAR-330 M, LR-M
12.30 -13.00 – IAR-330 M, S
13.00 -13.15 – IAR-330 S
13.15 -13.30 – EC-135, S-70M Black Hawk/ SMURD/ MAI;
13.30 -13:50 – An-30
13:50 -14:20 – C-130 Hercules
14:20 -14:50 – C-27J Spartan
14:50 -15:30 – F-16 FALCON
15.30 -16:00 – EUROFIGHTER TYPHOON/ ITAF
16.00 -16.20 – IAR-99 SOIM şi IAR-99STD.