N. Dumitrescu

Plecând de la necesitatea ca Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești- cel mai mare și mai important din Prahova – să ofere cele mai bune condiții pentru desfășurarea actului medical acordat pacienților, instituția care are această unitate sanitară în administrare, Consiliul Județean Prahova, face noi demersuri în vederea accesării fondurilor necesare pentru realizarea de investiții. Astfel, recent, întruniți în ședință, consilierii județeni și-au dat votul pentru proiectul de hotărâre ce vizează aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a Devizului General pentru obiectivul de investiție Reabilitare, modernizare și dotare Secție Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești. Necesitatea aprobării documentației se regăsește chiar în raportul de specialitate ce a însoțit proiectul de hotărâre menționat: ”În ultimii ani, locațiile Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești au fost cuprinse într-un amplu proces de modernizare, ceea ce a condus la realizarea unor clădiri și spații cu dotare corespunzătoare, modernizate și ergonomice pentru o parte din secțiile și structurile spitalului. Proiectele europene aflate în derulare și aprobate la finanțare au făcut posibilă reabilitarea și dotarea UPU-SMURD, reabilitarea și dotarea Ambulatoriului integrat, extinderea și dotarea secției Pneumologie. Consiliul Județean Prahova a inițiat demersuri
pentru reorganizarea compartimentului de arși existent în Unitatea Funcțională Arși, urmând ca, prin obiectivul de investiții Reabilitare, modernizare și dotare Secție Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr.Constantin Andreoiu” Ploiești, să prioritizeze realizarea de spații modern amenajate și dotate care să ofere condiții optime pentru desfășurarea actului medical pe secțiile Chirurgie Generală I și II, respectiv bloc operator, creșterea capacității de a oferi asistență medicală de calitate în conformitate cu legislația în vigoare. În vederea includerii obiectivului de investiție ”Reabilitare, modernizare și dotare Secție Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești” pe o axă de finanțare aferentă programelor de finanțare din perioada 2021 – 2027 este necesar ca gradul de pregătire și maturitate a proiectului să fie unul cât mai avansat. În acest sens, aprobarea documentației tehnico-economică este necesară, utilă și urgentă în pregătirea proiectului”. În mod concret, proiectul de modernizare vizat va presupune amenajarea de cabinete medicale corect dimensionate, saloane pentru pacienți cu băi proprii, săli de tratament și de pansare, camere tehnice, spații de depozitare etc., valoarea totală a obiectivului de investiție pentru care Consiliul Județean Prahova urmează să identifice surse de finanțare fiind de 38.021.213,77 lei inclusiv TVA. De menționat că Secția de Chirurgie Generală I este situată la etajul doi al spitalului, are 11 saloane cu câte cinci paturi și trei rezerve cu câte două paturi, iar Secția Cardiologie Generală II, aflată la primul etaj al unității sanitare, are tot 11 saloane cu câte cinci paturi, din care un salon ATI-postoperator și trei rezerve cu câte două paturi.