Luiza Rădulescu Pintilie
Creta amintirii desenează când și când liniile stângace ale unui șotron,
Așezând între liniile căsuțelor anii neuitatei mele copilării
Toată bucuria de-a sări, fără greșeală, într-un picior
Și piatra rostogolită ca un mic talisman zburător
Peste întreaga lume a fericirii copil de a fi.
Linia vieții se deșiră câteodată pe pământul ce ia a șotronului formă
Întorcându-mă iarăși în timpul de ieri și în amintiri;
Simt cum piatra însăși se preschimbă într-un fel de inimă
Ce-și bate ritmul știut între surâs și a ochilor prelinsă lacrimă
Între toate câte am trăit aievea ori doar închipuiri.
Ca într-un joc al destinului redesenez șotronul de ieri
Retrăind toată bucuria de a sări, fără greșeală, într-un picior.
Vin înspre mine ale anilor copilăriei dulci reînvieri
Ale atâtor și atâtor visuri înalte renașteri
Și ale clipelor vieții mult prea grăbitele treceri.
Creta amintirii desenează, când și când, liniile stângace ale unui șotron
Și piatra rostogolită ca un mic talisman zburător
De neuitate aduceri amintiri tainic păstrător
Peste timpul mult, mult prea grăbit curgător.
…Doar în inimă și în tăria pietrei se scrie al zilei de cândva viitor !
(16 iunie 2025)
