Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că partidul nu va fi de acord cu scăderea veniturilor românilor şi acest lucru nu poate fi negociat. Grindeanu a mai afirmat că e nevoie și de o administraţie mai suplă, potrivit Mediafax. ”Sigur că noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vedere, nu pot fi negociate. Şi anume: nu putem în niciun caz să vorbim de scăderea veniturilor, fie că vorbim de pensii, fie că vorbim de salarii, scăderea veniturilor mici şi mijlocii în România. Acele chestiuni care văd că au apărut cu impozitări pentru pensiile de toate mărimile, cu lucruri de acest tip, noi nu vom face vreodată, nu vom avea un acord pentru chestiuni care să scadă veniturile românilor”, a spus Grindeanu. Acesta a afirmat că, totuşi, PSD este de acord cu o restructurare a anumitor instituţii. ”Suntem de acord, în schimb, cu abordări care ţin de o anumită restructurare pentru anumite instituţii, comasări, lucruri de acest tip. Dar nu într-un mod heirupist. Văzusem o abordare că trebuie să dăm 10% afară din administraţia publică. Dar de ce 10% şi nu 20%? De unde şi până unde 10%? Aşa, din pix, din birou? Da, e nevoie de o administraţie mai suplă, fie că vorbim la nivel de administraţie locală, fie că vorbim la nivel de administraţie centrală. Dar toate aceste lucruri pe criterii foarte bine puse la punct şi nu din birou, din pix, că aşa ni se pare nouă că sună bine. Dar da, suntem partea acestui demers şi îl susţinem, dar fundamentat foarte bine. Că poate ajungi la concluzia că nu 10%, 20% e nevoie să fie restructurate. De aceea vă spun că angajamente din acestea în care facem cincinalul în 4 ani şi jumătate nu sunt neapărat cele mai bune politici”, a mai spus preşedintele interimar al PSD, care a reiterat că e nevoie de o restructurare a aparatului bugetar în România. Totodată, întrebat dacă între scenariile discutate este creşterea TVA şi cum se poziţionează PSD în faţa unui asemenea scenariu, Grindeanu a spus că există o asmenea discuţie. „O să vedem. E printre aceste scenarii, din ce am văzut, m-am uitat foarte scurt, este într-unul din ele şi creşterea TVA”, a spus Grindeanu. ”Vom face prezentare de la nivel central a măsurilor propuse şi a programului şi pe partea cealaltă a negociărilor politice. După ce va exista această prezentare în aceste comitete politice judeţene, va exista acest vot online care va hotărî, da sau nu pentru intrarea sau nu a PSD la guvernare. Şi vreau foarte mult să fie dezbătute toate aceste lucruri. Oamenii să fie în cunoştinţă de cauză atunci când aleg una din opţiuni, să ştie toate lucrurile acestea, fiindcă, până la urmă, să ştiţi că forţa Partidului Social-Democrat stă în primarii, în consilieri locali, în consilieri judeţeni, în aceste structuri pe care le vreau a fi consultate acum”, a mai spus Grindeanu. Întrebat dacă el va fi de acord cu o creştere a TVA, Grindeanu a spus că nu ar fi fair-play din partea sa să discute acum acest lucru. „Hai să vedem scenariile. Repet, n-ar fi fair play din partea mea să intru pe o anumită zonă sau alta înainte de a avea discuţiile despre aceste scenarii în coaliţie. Apoi, vom discuta, dar o să vă spun că e normal să avem abordări social-democrate pe scenarii. E normal să discutăm despre lucruri care ţin de o anumită păstrare şi pavăză, dacă vreţi, scut pentru cei care au venituri mici şi mijlocii pentru a avea şi pentru o taxare mai mare pentru cei cu venituri mari. Şi da, ăsta e scenariul pe care merge un partid social-democrat şi ăsta e scenariul pe care merge PSD-ul. E normal să avem această abordare, dar da, tot aşa de normal e să încercăm să ajungem la un acord cu partide de dreapta, fiindcă despre o coaliţie de acest tip vorbim”, a afirmat Grindeanu.