Săptămâna trecută a avut loc a doua sesiune a Cursului de Director Sportiv organizat de FRF, în parteneriat cu Double Pass. Participanții au explorat teme esențiale pentru creșterea valorii cluburilor și pentru construirea unei culturi organizaționale orientate spre performanță și sustenabilitate. Printre acestea s-au numărat Planificarea strategică a lotului, Modelul de business în fotbal, Leadership și performanță și Reglementări legale și financiare. Aceste subiecte au fost prezentate de experții Double Pass: Sander Van Praet, Koen Put și Ivan Kepcija, dar și de expertul departamentului Juridic al FRF, Adrian Stângaciu. Programul a inclus sesiuni interactive și studii de caz practice, cu accent pe integrarea conceptelor de leadership și management strategic în activitatea de zi cu zi a cluburilor de fotbal. Participanții au discutat despre modul în care se construiește valoarea unei echipe pornind de la un model de business sănătos, despre caracteristicile leadership-ului performant și despre gestionarea corectă a regulamentelor legale și financiare.
Jucătorul Petrolului – Gicu Grozav – se află printre cei care urmează acest curs.