Pasagerii zborurilor cu destinația Turcia care își desfac centura, ies pe culoar sau deschid compartimentele aflate deasupra capului înainte de oprirea completă a avionului sunt susceptibili să fie amendați, conform noilor norme emise de Autoritatea aeronautică civilă din Turcia, a transmis AP, preluată de Hotnews.
Companiile comerciale care operează zboruri cu destinația Turcia trebuie să își modifice anunțurile din timpul zborului și să le spună pasagerilor să rămână așezați cu centurile prinse până când avionul a ajuns la poartă sau la punctul final de oprire, scrie Agerpres.
Companiile trebuie să îi avertizeze pe pasageri că aceia care încalcă procedurile vor fi raportați, se arată într-o circulară emisă de Autoritatea aeronautică civilă din Turcia.
De asemenea, anunțurile din timpul zborurilor ar trebui să le reamintească pasagerilor să îi lase pe cei așezați pe rândurile din fața lor să iasă primii din avion.
Potrivit informațiilor din media din Turcia, cei care încalcă regulile ar putea fi amendați cu până la 70 de dolari. Autoritatea aeronautică civilă din Turcia nu a precizat la cât se va ridica amenda dar a precizat că a decis să modifice reglementările ca urmare a plângerilor pasagerilor și a inspecțiilor care au scos la lumină un număr crescut de încălcări ale normelor de siguranță.
„În pofida anunțurilor care îi informează pe pasageri cu privire la reguli, mulți se ridică înainte ca avionul să ajungă la poziția finală și înainte ca semnalul luminos referitor la centurile de siguranță să fie stins. Acest comportament compromite siguranța pasagerilor și bagajelor și nu ține cont de prioritatea la ieșire a altor călători”, se precizează într-un comunicat al Autorității aeronautice civile din Turcia.
Pasagerii care se grăbesc să se ridice și să își ia bagajele imediat ce semnalul luminos referitor la centurile de siguranță este stins sunt o pacoste pentru mulți călători.
Numeroase țări au reglementări menite să îi descurajeze pe pasagerii care creează probleme și majoritatea au reguli care cer oamenilor să urmeze instrucțiunile cu privire la prinderea centurilor de siguranță.
Cu toate acestea, amenințarea autorităților din Turcia cu privire la amenda pentru comportament inadecvat după aterizare este destul de neobișnuită pentru a atrage atenția. Reglementările au intrat în vigoare la începutul acestei luni. Deocamdată nu există informații referitoare la oameni care au fost amendați sau la companii aeriene care au pus în aplicare noile reglementări prin raportarea celor care le-au încălcat. Turcia este o destinație turistică populară, inclusiv pentru români, și atrage milioane de vizitatori din întreaga lume în fiecare an.