Consiliul Județean va sprijini refacerea zonei, pentru transformarea într-un sit de atracție turisticã

V. Stoica

Consiliul Județean Prahova, sub conducerea președintelui Virgiliu Nanu, anunță lansarea unui proiect amplu de reabilitare și punere în valoare a vestigiilor arheologice din Parcul Trandafirilor, aflate în centrul municipiului Câmpina, după ani de indiferență administrativă și lipsă de acțiune concretă. Alături de primarul Irina Nistor, președintele CJ a făcut zilele trecute o vizită pe amplasament, marcând începutul unei noi etape de redare a orașului către cetățeni și turiști. Groapa adâncă din inima orașului, o rană deschisă întreținută de neglijența fostelor administrații locale și județene, ascunde ruine istorice, rămase expuse, degradate și traversate de țevi și cabluri improvizate. Descoperite în urma cercetărilor arheologice din anul 2015, aceste structuri subterane din cărămidă și piatră – posibil parte a vechii Vămi a Câmpinei – au fost lăsate în paragină, cu toate că documentația tehnică pentru valorificarea lor a fost realizată încă din 2016.

Cetățenii din Câmpina și-au exprimat în repetate rânduri frustrarea cu privire la această zonă degradată, devenită insalubră și periculoasă, situată chiar în proximitatea unor instituții publice și pe un traseu pietonal intens circulat. Lipsa de interes și lipsa voinței politice din anii anteriori au menținut acest sit într-o stare de abandon, în ciuda semnalelor venite atât din partea comunității, cât și a specialiștilor. „Câmpina merită un centru curat, sigur și demn de istoria sa. Parcul Trandafirilor nu poate rămâne o groapă a nepăsării și a rușinii. Vom transforma această zonă într-un punct de atracție turistică, cu valoare culturală și identitară”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Proiectul propus vizează dezafectarea rețelelor provizorii de utilități care traversează situl arheologic, lucrări de stabilizare și conservare a zidurilor existente, realizarea unei cercetări arheologice de detaliu și amenajarea unui spațiu public funcțional și estetic, integrat armonios în peisajul urban și valorificat ca obiectiv turistic.
Administrația actuală își asumă astfel o reparație morală și istorică față de comunitatea câmpineană. Această inițiativă nu doar că răspunde unei nevoi reale de salubrizare și siguranță publică, dar reprezintă și un pas hotărât în direcția reconectării Câmpinei la patrimoniul său uitat și la potențialul său cultural.