Peste un milion de musulmani s-au adunat la Mecca pentru pelerinajul annual (Haji), autoritățile promițând un Hajj mai sigur datorită măsurilor împotriva caniculei și controalelor mai stricte asupra pelerinilor neautorizați, a transmis ieri AFP, preluată de TVRInfo. Se așteaptă ca temperaturile să depășească 40 de grade Celsius în această săptămână, odată cu începerea oficială mâine a uneia dintre cele mai mari adunări religioase din lume. Hajj-ul, care durează cinci până la șase zile și se desfășoară în mare parte în aer liber, este unul dintre cei cinci piloni ai Islamului. Fiecare musulman care își poate permite este obligat să facă acest pelerinaj cel puțin o dată în viață.
Până duminică, peste 1,4 milioane de pelerini sosiseră deja în Arabia Saudită, potrivit autorităților. Luni, Ministerul saudit al Sănătății a anunțat că a tratat deja 44 de cazuri de insolație. În 2024, termometrul a atins 51,8 grade Celsius și peste 1.300 de credincioși au murit, conform datelor oficiale. Anul acesta, bogata monarhie din Golf a mobilizat peste 40 de agenții guvernamentale și 250.000 de funcționari publici pentru a încerca să atenueze riscurile legate de căldură.
Pasajele acoperite au fost extinse cu 50.000 de metri pătrați, vor fi desfășurați mii de salvatori suplimentari, iar peste 400 de puncte de apă potabilă și mii de pulverizatoare vor fi în funcțiune pe tot parcursul Hajj-ului, a precizat pentru AFP ministrul saudit pentru Hajj, Tawfiq al-Rabiah.
Autoritățile saudite se vor baza, de asemenea, pe cele mai recente tehnologii de inteligență artificială pentru a monitoriza mișcarea și a gestiona mai bine fluxurile de credincioși, susținute de datele colectate de o nouă flotă de drone desfășurată la Mecca.
În pofida căldurii, pelerinii își exprimă fericirea la sosirea la Mecca. ”Este cu adevărat o binecuvântare”, a spus Abdul Majid Ati, un avocat filipinez și consilier Sharia (legea islamică), lângă Marea Moschee, care găzduiește Kaaba, structura cubică neagră spre care se îndreaptă musulmanii pentru a se ruga. ”Te simți atât de liniștit și în siguranță în acest loc”, a declarat el pentru AFP.
Abdul Hamid, originar din Nigeria, este ”foarte fericit” să efectueze al doilea pelerinaj consecutiv la doar 27 de ani. Dar, recunoaște el, temperaturile din Mecca sunt ”foarte, foarte, foarte ridicate”. Decesele de anul trecut ilustrează vulnerabilitatea credincioșilor la temperaturile extreme, 2024 fiind cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, potrivit Observatorului Climatic European Copernicus.
Potrivit autorităților, 83% dintre cei 1.301 pelerini care au murit în 2024 nu aveau un permis oficial, care este plătit și acordat în funcție de cote și oferă acces la unele facilități cum ar fi corturi cu aer condiționat. Autoritățile saudite ”au fost luate prin surprindere deoarece căldura a fost atât de intensă încât măsurile lor au eșuat”, a declarat pentru AFP Fahad Saeed de la Institutul de Analiză Climatică, cu sediul în Germania. Anul acesta, saudiții au lansat o campanie masivă împotriva pelerinilor neautorizați, intensificând operațiunile polițienești, supravegherea și mesajele de avertizare menite să îi împiedice să ajungă la Mecca. Mesajul este transmis cu insistență în centrele comerciale, pe panouri publicitare și în mass-media: ”Fără Hajj dacă nu ai permis!”.
Duminică, autoritățile saudite au anunțat într-o conferință de presă că au refuzat aproape 270.000 de persoane la intrările în Mecca din lipsă de permise. Aceste permise sunt alocate țărilor pe baza unui sistem de cote și distribuite prin loterie. Cu toate acestea, costul lor ridicat îi împinge pe mulți credincioși să opteze pentru rute alternative, care sunt mult mai ieftine, dar ilegale. Problema s-a agravat de când Arabia Saudită și-a relaxat politica de vize pentru a atrage mai mulți turiști și investitori.
În același timp, amenzile pentru participarea ilegală la Hajj au fost dublate la 20.000 de riali (4.720 de euro) și implică o interdicție de zece ani de intrare în regat.
Gestionarea mulțimii rămâne, de asemenea, o provocare majoră. În 2015, o busculadă s-a soldat cu aproximativ 2.300 de morți. Arabia Saudită, țara unde se află cele mai sfinte altare ale Islamului – Mecca și Medina – câștigă miliarde de dolari în fiecare an din Hajj și alte pelerinaje, cunoscute sub numele de Umrah, efectuate în alte perioade ale anului.