F.T.

Sub coordonarea procurorilor DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti, poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate Prahova au documentat activitatea infracţională a unei persoane în vârstă de 54 de ani, suspectată de comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi exploatarea prin cerşetorie.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, «din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul lunii martie 2024, persoana cercetată ar fi recrutat o persoană vătămată, iar prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința (grad accentuat de handicap) ar fi transportat-o în locuri intens circulate din Ploiești și ar fi ­determinat-o să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material.
Victima ar fi fost supravegheată permanent de persoana cercetată, care ar fi amenințat-o și ar fi lovit-o în situația în care nu ar fi reușit să obțină suficienți bani din practicarea cerșetoriei. Totodată, din probele administrate a reieşit faptul că persoana cercetată și-ar fi însușit integral sumele de bani provenite din activitatea infracțională .De asemenea, aceasta i- ar fi luat victimei de actele de stare civilă și i-ar fi încasat lunar indemnizația cuvenită ca persoană cu handicap».
Pentru probarea întregii activităţi infracţionale, oamenii legii au efectutat percheziţii la domiciliul suspectului, ridicând mai multe mijloace de probă.
Totodată, procurorii DIICOT.– Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.