• Consiliul Local a aprobat documentația tehnică pentru edificarea unei școli modulare în curtea Palatului Copiilor

N.Dumitrescu

Având în vedere faptul că au fost finalizate cele două etape ale calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru noul an școlar, în ediția de astăzi venim cu noi detalii despre situația de la Școala Gimnazială ”Ioan Alexandru Bssarabescu” din Ploiești. Așa cum v-am mai informat, această școală se confruntă cu mare deficit de spații educaționale, problema fiind ridicată inclusiv de către unii dintre părinții copiilor care studiază aici și care, acum două luni, au organizat un protest, în fața sediului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Prahova. În urma acțiunii menționate, pe 10 aprilie a.c., grupul de părinți a fost primit de conducerea ISJ Prahova, concluzia discuțiilor fiind că, în cazul acestei școli, o rezolvare se va putea contura doar după finalizarea înscrierii în clasa pregătitoare pentru noul an școlar. Astfel, la solicitarea transmisă ISJ Prahova prin care am cerut detalii pe această temă, de la conducerea instituției am primit următorul răspuns: ”La nivelul județului Prahova, în anul școlar 2025-2026, în primele două etape, au fost înscriși 5.499 elevi, dintre care 5.354 în prima etapă. La Școala Gimnazială ”I.A. Bassrabescu” Ploiești au fost înscriși 128 de copii. În acest moment, având în vedere numărul elevilor înscriși, programul pentru anul școlar 2025-2026 poate fi organizat astfel încât toți elevii să învețe în clădirea instituției de învățământ”. Trebuie menționat faptul că situația acestei școli se află și în atenția autorităților locale, în portofoliul Primăriei Ploiești regăsindu-se și un proiect, care acum se află în stadiul de evaluare, ce vizează construirea/modernizarea/extinderea în vederea măririi capacității privind numărul de clase/dotarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale I.A. Basarabescu. Cum, însă, acest proiect se regăsește pe lista acelora pentru care se dorește accesarea de bani europeni, procedură care durează, s-a recurs la o altă soluție, anunțată și de primarul Mihai Polițeanu. Concret, la sfârșitul lunii trecute, în Consiliul Local Ploiești au fost aprobate Studiul de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie ”Construcţie modulară pentru Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”. În fapt, este vorba despre amenajarea unei școli modulare, tip container, în curtea Palatului Copiilor din Ploiești, de pe str. Mărășești, destul de aproape de școala menționată. Școala modulară, conform proiectului, va avea șase săli de clasă, cabinet medical, izolator, cancelarie, grupuri sanitare și sală de sport, în descrierea documentației fiind trecute și motivele care au dus la necesitatea amenajării acesteia.

Aflată pe str. Struga, școala, care și-a deschis porțile pe 1.IX.1996, funcționează într-un singur corp de clădire (parter și două etaje), are 24 de clase, dar ultimii ani au arătat că numărul de elevi a crescut foarte mult, scoțând în evidență lipsa de spațiu. Astfel, dacă în anul școlar 2020-2021 erau 712 elevi în ciclul primar, în anul școlar 2024-2025, numărul lor a ajuns la 804 elevi. ”În fiecare an, deși se solicita înființarea a patru clase pregătitoare, egal cu numărul de săli disponibile în programul de dimineață, sunt înscrise mai multe clase decât spațiul disponibil, șase-opt, ceea ce face imposibilă organizarea normală a programului de predare pe cicluri de învățământ. Suprapopularea școlii, singura din zonă, este firească având în vedere creșterea populalației școlare în cartierele noi de blocuri, construite în ultimul deceniu. De-a lungul anilor, s-au luat măsuri provizorii: învățarea în patru schimburi, începerea orelor de curs pentru clasele primare la ora 7.30, reducerea pauzei de la 10 minute la 5 minute, clasele de gimnaziu termină orele la 8.15 sau 19.10. Având în vedere suprapopularea clădirii în care funcționează școala și iminenta imposibilitate de a asigura spațiul necesar desfășurării actului educațional în anul școlar 2025-2026, conducerea școlii a solicitat identificarea unui spațiu aflat în proximitatea școlii pentru clasele care nu pot studia în programul de dimineață, conform prevederilor legale”, se mai menționează în proiectul menționat. Amenajarea școlii modulare a fost evaluată la peste 6 milioane de lei și, conform procedurii, urmează să fie organizată licitație, în vederea desemnării firmei care să execute lucrările, rămând sub semnul întrebării și când se vor finaliza.