George Marin
Ca neutru, a fost foarte interesant de urmărit finala competiției organizată în România. Spania și Țările de Jos au furnizat o demonstrație a capacităților școlilor fotbalistice din țările respective, care nu diferă mult în caracteristicile principale una față de cealaltă. Sau, cel puțin, așa s-a putut concluziona urmărind finala, una care a confirmat evoluțiile celor două echipe din precedentele lor jocuri. Ambele au încercat să construiască acțiunea de atac pornind de la portar, fiecare apărător al buturilor posedând un bun joc de picior, și ambele echipe au efectuat presing adânc în terenul advers, începând chiar din careul oponentului. Ceea ce deseori a generat rapide treceri ale balonului de la o echipă la cealaltă, așa cum s-a întâmplat și în multe acțiuni petrecute în bine populatele careuri ale ambelor echipe. Odată scăpată de presing, fiecare echipă a avut răbdare în construcție, întorcând jocul spre terenul propriu numai pentru a se căuta poziția optimă pentru finalizare. Nu au fost centrări doar de dragul de a centra nici măcar atunci când Spania era condusă pe tabela de marcaj și timpul presa pentru recuperarea dezavantajului. Cele doar două centrări ratate în tot meciul au aparținut apărătorului stânga neerlandez, cel cu numărul 5 și cu părul mare, și au apărut atunci când echipa din țara lui Cruyff se strânsese arici sub atacurile iberice și încerca să izbească a doua oară în urma unor contraatacuri tăioase. Neerlandezii conduceau mulțumită unui autogol, nefericitul marcator fiind portarul spaniol, bun până atunci, dar păcălit de sine însuși, așteptând o centrare întoarsă spre mijlocul careului și nu un șut care l-a izbit în șoldul stâng și s-adus în poartă.
Finalul a adus și o total neașteptată pată neagră, simularea mizerabilă a vârfului de atac neerlandez, om cu meciuri în prima ligă din Țările de Jos – nici nu merită să îi mai amintim numele – sancționată de publicul prezent în tribunele din Giulești, un public cu simpatii pro-spaniole.
Însă, o situație din prima parte a atras atenția. Mijlocașul dreapta spaniol, aflat în posesie în imediata apropiere a liniei de margine, dar deja în terenul advers, s-a trezit încolțit de marcajul oponentului. Momentul ne-a dezvăluit una dintre diferențele de concepție dintre fotbalul nostru de seniori și fotbalul „celorlalți” la nivel de, încă, juniori. Ce credeți că a făcut spaniolul în atare situație? Ei bine, în loc să întoarcă jocul spre propriul teren, spre apărătorul dreapta, așa cum se petrec lucrurile în „superligatul” nostru campionat în ideea sfântă de a păstra posesia, spaniolul a inițiat un-doi – ul întru continuarea atacului.
