N. Dumitrescu

Conform reprezentanților Primăriei Ploiești, anul acesta, finanțările nerambursabile pentru inițiative non profit sunt la cel mai înalt nivel din istoria orașului, concluzie care a reieșit, de altfel, și în urma unei întâlniri organizate la sediul instituției, pe data de 11 iunie a.c. – surprinsă în imaginea alăturată -, dedicată organizațiilor neguvernamentale și celor interesați să acceseze finanțări nerambursabile pentru proiecte de interes public local. ”Municipiul Ploiești sprijină inițiativele nonprofit derulate în anul 2025 printr-un program de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 2.847.221,80 lei, conform prevederilor bugetare și în baza Legii nr. 350/2005, care are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fonduri publice”, se menționează într-un comunicat al municipalității. În acest context, subliniind că aceasta este cea mai mare sumă alocată vreodată sectorului nonprofit din Ploiești, primarul orașului, Mihai Polițeanu, a precizat: „Ne dorim o colaborare deschisă cu societatea civilă și îmi doresc ca ideile valoroase din comunitate să poată fi duse la bun sfârșit și să producă un impact concret și pozitiv în viața ploieștenilor. Chiar și în condiții bugetare dificile, investiția în inițiativele locale rămâne esențială pentru a răspunde cerințelor reale ale orașului.” Reprezentanții primăriei au mai menționat faptul că în vederea accesării de fonduri nerambursale vor putea aplica – procedura urmând să fie lansată la finalul lunii în curs – toate persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit în sprijinul unor obiective de interes public local, în domeniile: social și incluziune socială; educațional și cultural; sport – de masă și de performanță; sănătate și protecția mediului; tineret. În conformitate cu legislația în vigoare, valoarea finanțării solicitate pentru un singur proiect, pentru fiecare dintre domeniile menționate, este de 10.000 lei (suma minimă) și 150.000 lei (suma maximă) – pentru persoanele juridice, respectiv de 5.000 de lei (suma minimă) și 50.000 lei (maximă) – pentru persoanele fizice. Totodată, valoarea maximă eligibilă a unui proiect pentru ONG-urile nou înființate, care nu au depus bilanțul contabil, nu poate depăși 50.000 lei. Solicitanții trebuie să fie persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial – asociații ori fundații constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii, care depun propuneri de proiecte în conformitate cu domeniile și obiectivele prevăzute în programul anual al finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Ploiești şi care se adresează grupului ţintă format din persoane care au domiciliul sau îşi desfasoară activitatea în Ploieşti, cu mențiunea că solicitanții persoane juridice fără scop patrimonial înființate în 2024 și 2025 pot solicita până la 30% din bugetul maxim stabilit pentru un proiect. Atribuirea contractelor cu finanțare nerambursabilă se va face pe bază de selecție publică și evaluare de către comisii numite prin dispoziţia primarului orașului, toate cererile selecționate în urma etapei administrative urmând să fie supuse evaluării, numai proiectele cu un punctaj minim de 65 de puncte urmând să fie propuse pentru finanțare. Așa cum mai prevede legea, finanțările nerambursabile acordate se vor utiliza numai pentru programele și proiectele de interes public inițiate și organizate de către solicitanți, în completarea veniturilor proprii și a celor primite sub formă de donații și sponsorizări, data limită de punere în aplicare a proiectelor fiind 31 decembrie 2025.