Doi ani în plus de educație reduc viteza de îmbătrânire celulară cu până la 3% și scad riscul de deces cu aproximativ 10%, potrivit cercetărilor recente. În același timp, curiozitatea, mai ales după vârsta de 50 de ani, susține funcțiile cognitive și protejează creierul de declin, potrivit unui documentar prezentat de Hotnews.
O echipă de cercetători, condusă de profesorul Daniel Belsky de la Columbia University din SUA, a măsurat ritmul îmbătrânirii biologice folosind markeri epigenetici extrași din probe de sânge provenite de la peste 14.000 de participanți.
Rezultatele au scos la iveală că nivelul de educație este legat direct de felul în care organismul se degradează în timp. Efectul persistă chiar și atunci când sunt luați în calcul alți factori, precum venit, statut social, comportament alimentar sau istoric medical. Practic, educația influențează procesele fiziologice interne, măsurabile.
Un alt studiu, realizat la University of California, Los Angeles (UCLA) din SUA, a examinat legătura dintre curiozitate și funcționarea cognitivă la persoane trecute de 50 de ani și a reieșit că interesul general pentru noutate scade odată cu vârsta, dar în locul lui apare o formă de curiozitate direcționată către teme bine definite. Iar cei care își mențin interesul activ, pentru un subiect sau un domeniu anume, au scoruri cognitive mai bune și un risc mai scăzut de deteriorare neurologică.
Datele analizate de cercetătorii de la Columbia University provin din cadrul Framingham Heart Study, un proiect început în 1948, considerat una dintre cele mai ample cercetări medicale longitudinale din lume. Studiul se întinde pe trei generații și urmărește starea de sănătate a zeci de mii de persoane de mai bine de 70 de ani.
Echipa a folosit un instrument numit DunedinPACE, pe care l-a creat în 2022 pentru a măsura cât de repede îmbătrânește corpul la nivel celular. Algoritmul analizează modificările chimice din ADN-ul celulelor albe din sânge, cunoscute drept mărci de metilare, și funcționează ca un contor al îmbătrânirii biologice. Numele său provine de la Dunedin Study, cohorta folosită în dezvoltarea metodei, iar acronimul desemnează „ritmul de îmbătrânire calculat din epigenom”. Îmbătrânirea biologică nu este același lucru cu vârsta cronologică. Se referă la acumularea de schimbări moleculare care afectează rezistența și capacitatea de regenerare a celulelor, țesuturilor și organelor. Două persoane de aceeași vârstă pot avea ritmuri complet diferite de degradare internă.
„Știm de mult că persoanele cu un nivel mai ridicat de educație trăiesc mai mult. Întrebarea este dacă educația chiar prelungește viața sănătoasă sau doar vine la pachet cu alți factori care o influențează. Este dificil să deslușești aceste mecanisme, dar știm sigur că efectele educației nu se opresc la nivel social. Se simt la nivel biologic,” a explicat Daniel Belsky, profesor la Columbia University și coordonatorul studiului. Pentru a izola efectele reale ale educației, cercetătorii au pus accentul pe mobilitatea educațională, adică pe cât de mult reușește o persoană să depășească nivelul de școlarizare al părinților sau al fraților. Gloria Graf, doctorandă în cadrul Departamentului de Epidemiologie al Universității Columbia și autoare a studiului, explică raționamentul acestei abordări. Persoanele cu niveluri diferite de educație provin, de obicei, din medii complet opuse, lucru care poate complica orice comparație. De aceea, echipa a analizat cât de mult a crescut nivelul de educație al unei persoane față de familia din care provine. Au fost luate în calcul două tipuri de comparații: una între copii și părinții lor, cealaltă între frați. În total, au fost incluși 3.101 participanți pentru care se puteau calcula indicatori clari de mobilitate educațională și ritm al îmbătrânirii. În 2.437 de cazuri exista cel puțin un frate sau o soră înregistrat(ă) în studiu, ceea ce a permis o analiză directă între membri ai aceleiași familii.
Combinând aceste date cu algoritmul DunedinPACE, cercetătorii au putut observa cum influențează educația viteza îmbătrânirii. Apoi au verificat dacă acest ritm diferit explică de ce persoanele cu mai multă școală au o probabilitate mai mare să trăiască mai mult.
A ieșit la iveală că aceia care au avut un parcurs academic mai lung decât restul familiei au prezentat un ritm mai lent de îmbătrânire și un risc mai mic de deces. Potrivit Gloriei Graf, până la jumătate din diferențele de mortalitate dintre grupurile cu un nivel mai înalt de educație și cele cu un nivel mai scăzut de educație pot fi explicate prin faptul că primii îmbătrânesc într-un ritm mai sănătos, din punct de vedere biologic. Această asociere a fost valabilă indiferent de generație și s-a confirmat și în comparațiile între frați. Cei care au mers mai departe cu școala au avut, în medie, un ritm mai lent de degradare biologică decât frații lor mai puțin educați.
Cercetarea realizată la UCLA și coordonată de psihologul Alan Castel, a urmărit felul în care evoluează curiozitatea de-a lungul vieții adulte. Studiul a inclus un eșantion larg, cu participanți între 20 și 84 de ani, media fiind de 44 de ani. Toți au completat un chestionar online care evalua cât de interesați sunt, în general, să afle lucruri noi. „În psihologie, știm că nivelul general de curiozitate, adică ceea ce numim curiozitate ca trăsătură, tinde să scadă odată cu îmbătrânirea. Dar am observat un lucru neașteptat la participanții mai în vârstă: erau foarte implicați și interesați să învețe, mai ales despre memorie, dar și despre alte tipuri de informații,” a precizat Alan Castel, autorul principal al studiului.
Alături de Castel au fost implicați în studiu Mary Whatley, profesoară de psihologie la Western Carolina University, din SUA precum și cercetătorii Kou Murayama și Michiko Sakaki, afiliați universităților din Tübingen din Germania și Kochi din Japonia. Împreună au încercat să înțeleagă dacă această implicare selectivă reflectă un alt tip de curiozitate, numită curiozitate de stare, diferită de dorința generală de explorare.
Curiozitatea de stare reprezintă acea senzație punctuală de interes pe care o experimentează oamenii când sunt întrebați despre subiecte specifice. Curiozitatea ca trăsătură, pe de altă parte, ține de personalitate. Unii oameni, de exemplu, nu sunt foarte curioși din fire, fiind mulțumiți să accepte lucrurile așa cum par la prima vedere (curiozitatea-trăsătură scăzută), dar pot să aibă o sete de cunoaștere pe teme sau hobby-uri specifice (curiozitatea de stare ridicată). Toate persoanele posedă grade variate ale ambelor tipuri de curiozitate. Pentru a separa cele două tipuri de curiozitate, cercetătorii au testat curiozitatea de stare prin întrebări grele de cultură generală la care majoritatea oamenilor nu știu răspunsul – precum „Care a fost prima țară care a acordat femeilor dreptul de vot?” Cercetătorii le-au solicitat participanților să ghicească un răspuns, apoi i-au întrebat cât de interesați erau să afle răspunsul înainte de a-l dezvălui (dacă ești curios: Noua Zeelandă). Analiza a arătat că cele două forme de curiozitate sunt corelate. Persoanele care prezentau un nivel ridicat de curiozitate de stare aveau, în general, și un profil mai activ în ceea ce privește curiozitatea-trăsătură. Chiar și așa, evoluția lor în timp a urmat traiectorii diferite. Curiozitatea-trăsătură a scăzut treptat de-a lungul vieții adulte. În schimb, curiozitatea de stare, adică acel interes punctual pentru informații noi, a înregistrat o curbă atipică: a scăzut la începutul vieții adulte, dar a crescut vizibil după vârsta mijlocie și a continuat să urce până la bătrânețe.
Alan Castel observă că acest tipar seamănă cu cel întâlnit în studiile despre satisfacția de viață, unde apare adesea o scădere în jurul vârstei mijlocii, urmată de o revenire clară în anii de după.
Explicația acestei discrepanțe aparente are legătură cu modul în care se schimbă prioritățile de-a lungul vieții. Până la vârsta mijlocie, oamenii sunt de obicei interesați să acumuleze cunoștințele, abilitățile și oportunitățile de care au nevoie pentru a reuși la școală și în carieră. Din această cauză e nevoie de un nivel destul de ridicat de curiozitate generală. Dar responsabilitățile și presiunea constantă vin la pachet cu stres, care poate afecta echilibrul emoțional și reduce disponibilitatea de a explora în afara zonei de necesitate imediată. Pe măsură ce anii trec, iar obiectivele de bază sunt atinse, nevoia de a menține o curiozitate largă scade. După ce copiii devin independenți și cariera începe să se stabilizeze, mulți oameni se întorc spre interese personale și descoperă că sunt mai disponibili pentru tipuri de curiozitate mai direcționate. Acesta este momentul în care crește curiozitatea de stare, interesul pentru lucruri precise, alese conștient.
„Rezultatele noastre se leagă bine de teoria selectivității, care spune că odată cu vârsta nu încetăm să învățăm, ci alegem mai atent ce vrem să învățăm. Cred că această formă de curiozitate, dacă rămâne activă, ne ajută să rămânem atenți și implicați pe măsură ce îmbătrânim,” a adăugat Alan Castel.
Explorarea unor interese noi ajută la menținerea activă a creierului și susține neuroplasticitatea, capacitatea acestuia de a se adapta și reorganiza. Adulții care urmează cursuri, încep hobby-uri sau se implică în activități precum observarea păsărilor își provoacă mintea constant și își păstrează funcțiile cognitive odată cu vârsta.
Castel subliniază că cercetarea sa asupra memoriei a demonstrat că oamenii tind să uite rapid informațiile care nu le trezesc curiozitatea. „Pe măsură ce îmbătrânim, poate vrem să ne concentrăm pe lucrurile care sunt importante și să uităm lucrurile care sunt mai puțin relevante. Din conversațiile cu mulți adulți în vârstă, aceștia spun că e important să rămână curioși. Această observație se aliniază cu cercetările care arată că oamenii care au stadii timpurii de demență ar putea să manifeste dezinteres pentru activități care le-au plăcut cândva,” a mai spus psihologul.
În schimb, menținerea curiozității și a dorinței de a învăța pare să protejeze creierul de declinul cognitiv.
