Nicoleta Dumitrescu

Cum era de așteptat, discuțiile între reprezentanții partidelor și Cotroceni par… fără număr, concluziile tot fiind amânate, deși cu toții știu care sunt și motivele pentru care nu se ajunge la un numitor comun. Astfel, pare că pe masa noului președinte al statului a fost pusă o ecuație cu multe necunoscute, parcă special concepută ca să fie ca un soi de provocare aparte, la început de mandat, astfel încât acesta să-și pună în practică veleitățile de matematician.
Prin urmare, forțat de împrejurări, Nicușor Dan va trebui să urgenteze rezolvarea acestei probleme, respctiv aceea de a desemna premierul care să-și asume programul de măsuri nepopulare necesare pentru acoperirea deficitului fiscal, pricipala cauză, de altfel, pentru care de trei săptămâni încoace politicienii tot discută și nu ajung la nicio concluzie. De fapt, aceasta este și principala întrebare pentru care negocierile nu se finalizează, și anume cine să fie premier, pentru că, din nou, este luată în calcul rotativa la guvernare, între PNL și PSD, în condițiile în care la discuții participă nu două, ci patru partide! Pe de altă parte, nici măcar liberalii nu mai vor să audă de formula rotației prmierilor – pe modelul Nicolae Ciucă, de la PNL, și Marcel Ciolacu, de la PSD – ieri, unul dintre ei, respectiv Vasile Blaga, declarând că ”trebuie să fii fraier ca a doua oară să faci rocada!”.
Astfel, e de văzut cine își va asuma, fără să împartă cu nimeni această povară, pachetul de măsuri fiscale care trebuie să acopere gaura de la bugetul de stat, în contextul în care, ieri, după ce a discutat cu sindicatele, președintele României a mai avut o nouă discuție cu liderii partidelor, atât pe tema măsurilor fiscale, cât și pe aceea a formării viitorului Guvern. Este de văzut, prin urmare, cum se va încheia această întâlnire. Un lucru este, însă, deja cert: situația de până acum nu mai poate tărăgăna, pentru că expiră cele 45 de zile de interimat al Guvernului, plus că România trebuie să prezinte Comisiei Europene, obligatoriu, un plan credibil de reducere a deficitului. Ca atare, le va pune Nicușor Dan pe masă, liderilor partidelor, rezolvarea problemei care până acum a avut atât de multe necunoscute? Obligatoriu, iar acest lucru se va vedea în funcție și de cine va fi nominalizat, în mod oficial, în funcția de premier, atribut care îi revine, după cum se știe, președintelui. Ulterior, mai trebuie văzut și dacă aceatsă nominalizare este sau nu este pe plac tuturor partidelor, în funcție de votul dat în plenul Parlamentului, necesar pentru învestirea noului Executiv…