FC Petrolul Ploiești și-a asigurat serviciile atacantului grec Konstantinos Doumtsios (27 ani), prin parafarea unui contract valabil pentru următoarele două sezoane.
Clubul ploieștean a ajuns la un acord cu gruparea olandeză FC Den Bosch, pentru transferul jucătorului Konstantinos Doumtsios. Acesta este născut în Grecia, la Serres, iar prima parte a carierei sale s-a derulat în țara natală. A bifat, astfel, 34 prezențe (1 gol marcat) în prima ligă elenă, pentru Iraklis, Panionios și APO Leadiakos, dar și 106 apariții (20 goluri) în cel de-al doilea eșalon, în tricoul formațiilor Panserraikos, Eginaikos, Doxa Dramas, AE Keraiskakis și APO Leadiakos
Din vara lui 2023 s-a mutat în Olanda, la Top Oss, iar mai apoi a jucat pentru VVV-Venlo și, ultima dată, în primăvara acestui an, pentru FC Den Bosch. În toată această perioadă de timp a adunat 70 de jocuri și 11 goluri în divizia secundă batavă și vine după un sezon 2024-2025 în care a jucat 35 de meciuri și a punctat de 5 ori, în tricourile lui VVV-Venlo și FC Den Bosch.