Vineri, 6 iunie 2025, ora 10:00, în Ludoteca Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” Ploiești va avea loc vernisajul expoziției de desene care a luat naștere ca urmare a desfășurării Concursului „Eroii neamului, modele ale devenirii noastre”, secțiunea ”Creație plastică”. Potrivit reprezentanților bibliotecii, expoziția va putea fi admirată în holul instituției, în dreptul Secției Împrumut de carte pentru copii, pentru o perioadă de 4 săptămâni. De precizat faptul că Biblioteca Județeană ”Nicolae Iorga” din Ploiești a avut calitatea de partener al Asociației Județene ”Cultul Eroilor” Prahova, Filială a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, în organizarea, luna trecută, a Concursului ”Eroii Neamului, modele ale devenirii noastre”, aflat, anul acesta, la cea de-a doua ediție. Acest concurs a avut ca principal scop cinstirea eroilor neamului, a mausoleelor și monumentelor acestora, dezvoltarea sentimentelor patriotice, dar și a responsabilității tinerei generații față de viitorul patriei. De asemenea, și-a propus să dezvolte creativitatea și originalitatea elevilor în exprimarea artistică și literară, să promoveze valorile istoriei și spiritualității naționale, a competențelor digitale ale elevilor, să cultive cooperarea și spiritul de competiție. A fost un concurs interdisciplinar, care s-a adresat elevilor din clasele gimnaziale și liceale, care a cuprins două secțiuni, respectiv: Secțiunea de Creații literare istorice cu titlul ”Eroii neamului, modele ale devenirii noastre” și Secțiunea de Creații plastice – „Eroi și monumente văzute prin ochi de copil”, în ultimul caz, creațiile fiind expuse în cadrul expoziției ce va fi organizată vineri.