Ieri, Code for Romania a atras atenția că declaraţiile de avere şi interese depuse pe site-ul Agenţieii Naţionale de Integritate până în 2022 nu mai pot fi accesate şi cere instituţiei să respecte decizia Curţii Constituţionale. Deşi decizia judecătorilor cinstituţionali prevede că nu mai este obligatorie publicarea declaraţiilor, meţionează că prevederea nu se aplică retroactiv, potrivit News.ro. Code for Romania reclamă, într-un comunicat de presă, că, deşi decizia Curţii Constituţionale din 29 mai nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Agenţia Naţională de Integritate a eliminat accesul la baza de date cu declaraţiile de avere şi de interese.
Instituţia citează din comunicatul Curţii Constituţionale, care preciza că ”decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Revine legiuitorului competenţa de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei şi de a codifica normele privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”.
”În acest moment, în portalul public old-declaratii.integritate.eu prin care publicul putea accesa declaraţiile afişate până în 2022 nu se mai pot face căutări. Echipa Code for Romania a început în seara de 29 mai un proces de back-up al acestor declaraţii de avere, însă blocat în acest moment de acţiunea ANI”, a transmis organizaţia. Reprezentanţii acesteia, în aşteptarea publicării motivării Curţii Constituţionale, cer Agenţiei Naţionale de Integritate să respecte decizia ca declaraţiile de avere şi de interese publicate până la data de 29 mai 2025 să fie în continuare accesibile publicului larg.
”Asociaţia Code for Romania, împreună cu iniţiativa civică În Primul Rând, lansează un apel către voluntari pentru a digitaliza şi deschide publicului acele declaraţii pe care le-am preluat până în acest moment”, a mai transmis organizaţia. CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declaraţiile de avere trebuie să conţină şi bunurile şi veniturile soţilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. ”Determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informaţii pe care acesta nu le deţine/nu le cunoaşte în mod direct”, a argumentat Curtea. De asemenea, declaraţiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând ”concepţia europeană orientată spre necesitatea protecţiei vieţii private şi a datelor cu caracter personal”, dar şi prevederea din Constituţie potrivit căreia ”autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”. Decizia Curţii produce efecte pentru viitor şi nu priveşte declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.