Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trage un semnal de alarmă legat de planul reformei economice. Este un mesaj care îi vizează direct pe guvernanții care lucrează în aceste zile la măsurile fiscale. Isărescu a afirmat, potrivit Digi 24, că problema datoriei nu a fost niciodată mai apăsătoare, iar credibilitatea fiscală joacă un rol important într-o economie sănătoasă. „Peisajul economic global trece prin schimbări semnificative. Guvernele din întreaga lume continuă să se confrunte cu moştenirile pandemiei, tranziţia energetică, implicaţiile tensiunilor geopolitice şi costurile în creştere ale capitalului. În acest context, problemele legate de datoria publică, responsabilitatea fiscală şi rezilienţa economică pe termen lung au devenit prioritare în politica publică. Pentru România, problema sustenabilităţii datoriei este mai presantă ca niciodată.”, a spus Mugur Isărescu la prezentarea cu tema „Debt sustainability and fiscal risks in the EU”, susţinută de către Jeromin Zettelmeyer, directorul Institutului Bruegel, la BNR.
Conform guvernatorului băncii centrale, Bruegel este un think tank independent, non-doctrinar, înfiinţat în 2005, renumit pentru cercetarea sa riguroasă şi independentă şi pentru capacitatea sa de a aduce claritate în probleme economice complexe. Misiunea Bruegel este de a îmbunătăţi calitatea politicilor economice prin cercetare, analiză şi dezbateri deschise, bazate pe fapte, fiind angajat faţă de imparţialitate, transparenţă şi excelenţă.
Acasă Actualitate Avertisment al guvernatorului BNR pentru liderii politici: „Problema datoriei e mai presantă...