“Lupii” se pregătesc să încheie perioada de pregătire de la Ploiești, urmând ca de duminică să se mute, până pe 4 iulie, la Rogla, în Slovenia.
Înainte de plecarea în acest stagiu, elevii lui Liviu Ciobotariu vor mai susține o repetiție, adversara echipei noastre fiind o selecționată a fotbaliștilor fără contract din mai multe campionate europene, reunită sub denumirea “Green Team Proeurofut”. Întâlnirea se va disputa sâmbătă, de la ora 10.30, la baza Conpet de la Strejnicu, iar accesul publicului va fi permis.
În cantonamentul de la Rogla, petroliștii au programate patru jocuri de verificare, trei dintre acestea fiind deja stabilite: cu ND Primorje (25 iunie), KF Vllaznia (2 iulie) și Spartak Trnava (3 iulie).