Acordul politic semnat între PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților prevede rotativa la funcția de prim-ministru: PNL va desemna șeful Executivului pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027, iar PSD va prelua conducerea guvernului din aprilie 2027 până în decembrie 2028.
Parteneriatul are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea și performanța guvernării, dezvoltarea României și consolidarea democrației.
Măsurile promovate de Coaliție urmăresc refacerea echilibrelor bugetare, prioritizarea și continuarea investițiilor, asigurarea unui climat predictibil pentru mediul de afaceri, cu menținerea coeziunii și solidarității sociale.
Partidele se angajează să promoveze o guvernare responsabilă și eficientă, pentru a construi o societate mai justă și mai echitabilă.
Principii de funcționare:1) Activitatea Coaliției se fundamentează pe buna colaborare, transparență și responsabilitate; 2) Coaliția va susține un program de guvernare, bazat pe priorități clare și asumate colectiv; 3) Parcursul pro-european și euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor și politicilor promovate de Coaliție și de către reprezentanții acesteia; 4) Formațiunile politice membre ale Coaliției se angajează să ducă o politică moderată și echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferențe ideologice; Coaliția va asigura transparența decizională și o comunicare unitară, pentru a primi încrederea cetățenilor și a partenerilor internaționali în actul de guvernare; Meritocrația și profesionalismul vor fi promovate în administrație, dincolo de apartenență politică; Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formațiunilor politice componente ale Coaliției și a prim-ministrului.
Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PSD.
Lista miniștrilor din cabinetul Bolojan:
• Marian Neacșu – vicepremier (PSD)
• Tánczos Barna – vicepremier (UDMR)
• Dragoș Anastasiu – vicepremier pentru reformă
• Cătălin Predoiu – ministrul Afacerilor Interne, vicepremier (PNL)
• Ionuț Moșteanu – ministrul Apărării Naționale, vicepremier (USR)
• Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor (PNL)
• Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor și Infrastructurii (PSD)
• Radu Marinescu – ministrul Justiției (PSD)
• Radu Miruță – ministrul Digitalizării și Economiei (USR)
• Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății (PSD)
• Cseke Attila – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (UDMR)
• Florin Barbu – ministrul Agriculturii (PSD)
• Florin Manole – ministrul Muncii (PSD)
• Andras Demeter Istvan – ministrul Culturii (UDMR)
• Daniel David – ministrul Educației (PNL)
• Oana Țoiu – ministrul Afacerilor Externe (USR)
• Dragoș Pîslaru – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (PNL)
• Bogdan Ivan – ministrul Energiei (PSD)
• Diana Buzoianu – ministrul Mediului (USR).