Victor M. Ionescu
Concursurile de șah pentru elevii din comunele Aluniș și Vărbilău, a căror miză a fost „Cupa 1 Iunie”, s-au desfășurat de ”Ziua Învățătorului”, întrucât de ziua lor copiii și adolescenții din cele două localități au fost angrenați în diferite manifestări cultural-educative și sportive specifice respectivului eveniment.
Concursul de la Vărbilău a avut loc în dimineața zilei de 5 iunie și a reunit la start 18 copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Competiția s-a desfășurat în sistem elvețian, iar după încheierea celor cinci runde s-au desprins în câștigători Maria Sauciuc – mențiune, Vasile-Rareș Bîgiu –premiul III, Ștefan Alexandru Sauciuc – premiul II și David-Gabriel Mihai, care a obținut locul I și, implicit, trofeul „Cupa 1 Iunie”.
În după-amiaza aceleiași zile, și vecinii lor de la Aluniș s-au străduit să-și ducă la victorie ” armatele” pieselor albe și negre, astfel că, după ultima rundă, din cei 16 participanți s-au desprins în câștigători Adelina Maria Opriș – mențiune, Răzvan Mihail Opriș – locul III, Horia Pavel Veselu – locul II și George Lungeanu – locul I, el fiind și marele câștigător al trofeului pus în joc de către organizatori.
De remarcat faptul că partidele ambelor meciuri s-au desfășurat în spiritul unui fair-play desăvârșit, copiii rămânând cu impresii și amintiri frumoase după această primă ediție a Cupei 1 iunie. Mai ales că, la final, efortul le-a fost răsplătit cu diplome, cupe, medalii, insigne și multe, multe dulciuri. „Marele câștigător al acestor concursuri a fost, în primul rând, Șahul. Cu Ș mare. Spun asta pentru că văd și simt cum crește, de la o zi la alta, interesul copiilor și tinerilor din zonă pentru acest sport. Mai mult, astăzi am descoperit, în cele două localități, posibile viitoare talente, fapt care ne obligă să-i motivăm și să-i antrenăm mai des pe copii, pentru ca din rândul acestora să scoatem la lumină și să pregătim posibili viitori campioni” – ne-a declarat, la finalul unei zile încărcată de bucurii și emoții, directorul de turneu, domnul Gigi Mareș.