Echipa de fete senioare a Petrolului a obținut poate cea mai frumoasă și, în egală măsură, importantă victorie din cei doar câțiva ani care au trecut de la înființare! Elevele lui Cristian Iordache au întâlnit, pe teren propriu, echipa Rapid București, într-un joc contând pentru etapa a 16-a din Seria I a Ligii a 2-a, și s-au impus cu scorul de 2-0 (1-0), după golurile marcate de către Luminița Preda (17) și Simona Țimiraș (88)!
A fost cel de-al optulea succes din acest campionat al formației noastre, repurtat în fața formației clasată pe locul 2, un rezultat în urma căruia ploieștencele și-au scos, practic, adversarele din lupta pentru prima poziție a seriei! Petrolul, în schimb, a urcat pe locul 5, cu un total de 26 de puncte, dar, cel mai important, a arătat, o dată în plus, că are toate motivele să spere la lucruri din ce în ce mai frumoase pe viitor.
Primul „11” în meciul de astăzi: Cosmina Teodora TOMA – Luminița Ionela PREDA, Alexandra Simona ȚIMIRAȘ, Doriana Ioana IONESCU, Delia Maria BERCARU, Francesca Alexandra Elena CROITORU, Ioana Alexandra FLORICICĂ, Elena Irina DOBRE, Teodora Andreea BÎRCĂ, Sandra Gabriela MANEA, Andra Monica STANCIU. Rezerve: Diana Maria BANU, Emilia Marina IONICĂ, Cristina Gabriela RADU, Elena Diana BICĂ, Ioana Alexandra NIȚĂ, Diana Nicoleta ANTON.
Pentru „lupoaice” urmeaza alte două meciuri infernale, în ultimele etape ale stagiunii. Duminica viitoare, fetele noastre vor merge la Alexandria, pentru a da replica liderei detașate a ierarhiei, pentru ca pe 25 mai să încheie sezonul la Ploiești, într-o confruntare cu formația de pe treapta a treia a podiumului, ACS Vulpițele Galbene Roman.
Liga 2 Feminin – Meciurile Etapei 16
Suporter Club Oţelul Galaţi 0 – 8 ACS Vulpițele Galbene
SC Fotbal Club FCSB SA 0 – 13 ACSM Politehnica Iași
ACS Prahova Ploiești 4 – 0 ACS Liceenii Topolog
ACS Petrolul 52 2 – 0 Fotbal Club Rapid 1923 SA
CSM Alexandria 5 – 0 ACS Juniorul 2014

Clasament Etapa 16
Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. CSM Alexandria 16 14 2 0 90-6 84 44
2. Fotbal Club Rapid 1923 SA 16 13 0 3 59-13 46 39
3. ACS Vulpițele Galbene 16 11 1 4 58-15 43 34
4. ACSM Politehnica Iași 16 10 0 6 52-35 17 30
5. ACS Petrolul 52 16 8 2 6 32-26 6 26
6. ACS Juniorul 2014 16 8 1 7 20-26 -6 25
7. ACS Liceenii Topolog 16 4 1 11 15-54 -39 13
8. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 16 4 0 12 16-54 -38 12
9. ACS Prahova Ploiești 16 3 1 12 9-31 -22 10
10. SC Fotbal Club FCSB SA 16 0 2 14 9-100 -91 2