Daria Comendant a fost convocată, din nou, la lotul României de beach hadball junioare, pentru pregătirea din perioada 28 mai – 1 Iunie. Actiunea se va desfăşura la Plopeni şi Primorsko (Bulgaria) şi cuprinde disputarea a două partide internaţionale.
Daria este fata antrenorului secund al echipei CSJ Prahova, Robert Comendant, şi nu a ratat nicio convocare la lotul naţional de beach handbal, semn al valorii certe şi al seriozităţii în pregătire. În sezonul recent încheiat, Daria a fost componentă de bază pentru echipele de junioare 1 şi junioare 2 ale CSJ Prahova, această nouă convocare fiind doar o confirmare a faptului că handbalul feminin din Prahova are viitor frumos, graţie muncii depuse până acum.