Baschetbaliştii de la CSM Petrolul Ploieşti au continuat seria de vizite făcute la diverse instituţii de învăţământ din oraş, în cadrul cărora le-au vorbit elevilor despre importanţa practicării sportului, despre un stil de viaţă sănătos şi despre alimentaţia aferentă.
Coordonatorul secţiei, Ionuţ Ivan, alături de preparatorul fizic Robert Munteanu, de antrenorul secund al grupelor campioane de juniori, Cristi Trandafir şi de jucătorii Vlad Negoiţescu şi Robert Pătraru au fost oaspeţii Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” şi ai Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”. La „Caragiale”, gazde le-au fost membrii catedrei de sport a colegiului, Vasile Szekely, Nicolae Damian, Amalia Petre şi Valentin Cismaru, iar la „Edeleanu” reprezentanţii clubului au fost întâmpinaţi de directorul adjunct Elena Tănase şi de reprezentanţii catedrei de sport, Gabriela Tudor şi Ionuţ Cuţăr.