Florin Tănăsescu
Un ins din Răsărit îndrăgind votarea, prin certitudini pe care nu i le scoți din cap nici cu dinamita, trecea.
Altul, pretins cetățean cu dragoste de țară și neam, așijderea.
Și tot așa, oamenii de genul ăsta deveneau inși-cifre.
Azi, când trăim în miezul unui ev aprins, e musai să-i dăm „a-nsuflețirii noastre vamă”. Dar nu așa, prin muncă, nu prin „Hai, să nu mai arunc chiștoacele pe drum!”. Ferească, Domnul!
Insul generic, așadar, este ăl de le știe pe toate. La chestiuni arzătoare, nu meditează la „Ce e rău și ce e bine te întreabă și socoate!”. Doar am zis: are certitudini, nu ca ăla de-a zis „Știu că nu știu nimic!”.
Noul job al patrioților este votarea și conservarea tradițiilor gen „Tanțo, caii mei să moară/De nu te-oi vota diseară!”.
Varianta corectă cu furtul este omisă cu bună știință, că, na! Încă mai există legi în țara asta.
Cine e Tanța?, poate veți întreba.
Păi, legenda spune că-i din Constanța, cu reședința prin Franța. Oricum, amănunt derizoriu cine-i numita, pentru simplul fapt că ea poate să nu existe.
Dar, premergător acțiunii propriu-zise „Tanțo, caii mei să moară/De nu te-oi vota diseară!” este cleveteala: „Ziua vorbe, noaptea vorbe, dimineața vorbe iară!”.
Deci, „Tanțo, caii mei să moară/De nu te-oi vota diseară”.
Asta ca să nu ne ieșim din mână, după ce-am răgușit „Turul doi, înapoi” și ne-am ales cu cioara de pe gard.
„Ziua vorbe, noaptea vorbe, dimineața vorbe iară”…
Cu o groază de iluzii se îmbată biata țară.
Pe jos, mucuri de țigară!
