• Solicitanții vor fi verificați pe rețelele sociale
Administraţia Trump a oprit interviurile pentru acordarea vizei de studii. Misiunile diplomatice au primit instrucţiuni să suspende programarea de noi întâlniri cu solicitanţii de vize pentru studenţi, potrivit TVRInfo.
Departamentul de Stat urmează să verifice activitatea pe reţelele sociale a persoanelor care vor să studieze în Statele Unite. Nu este clar ce tip de conţinut va fi examinat, dar documentul primit de diplomaţi face referire la combaterea terorismului şi anti-semitismului. Până acum, a fost analizată doar activitatea unor studenţi care se întorceau la cursuri şi care ar fi putut avea atitudini critice faţă de Israel pentru situaţia din Gaza.
Ambasada Statelor Unite la București a anunțat că programarea întâlnirilor legate de viză trece pe un nou site web. Astfel, în zilele premergătoare acestei modificări, serviciile de plată a taxelor nu sunt disponibile. Similar, nici serviciile de call center în același scop nu pot fi accesate.
Până astăzi inclusiv nu se pot face programări și nici reprogramări. Solicitanții care au însă o întâlnire deja stabilită trebuie să se prezinte la întâlnire la data și la ora fixate.
„Cei care participă la interviuri trebuie să se aștepte la întârzieri în livrarea pașapoartelor. Această livrare va continua însă. Serviciile vor fi reluate în ritm normal pe 30 Mai”, notează Ambasada, care roagă toți solicitanții de viză ce aplică în București să parcurgă cele mai recente informații publicate de reprezentanța diplomatică a Statelor Unite în România.
Măsura poate fi o lovitură și pentru multe instituţii de învăţământ americane, care atrag finanţare şi de la cursanţii din străinătate.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat nu a dorit să dea detalii despre procedura care se va folosi pentru verificări, dar a apărat dreptul Statelor Unite de a monitoriza persoanele care solicită viză.
„Vom continua să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a evalua cine vine aici, indiferent dacă sunt studenţi sau nu”, a declarat Tammy Bruce.