Furtuna economică prin care România a trecut zilele acestea când euro a sărit pragul psihologic de 5 lei i-a pus pe gânduri pe români. Pe unii i-a determinat să-şi scoată economiile din bancă şi să le pună la saltea, pe alţii să-şi schimbe în euro banii de vacanţă, iar pe cei mai mulţi, să-şi limiteze toate cheltuielile inutile. Economiştii avertizează că e momentul să începem să economisim, dacă nu am făcut-o deja, potrivit TVRInfo.
Aceștia atrag încă o dată atenţia că prudenţa e cea mai sigură plasă de salvare în această perioadă.
ADRIAN NEGRESCU, economist, a declarat: “Este absolut esenţial să avem nişte bani puși deoparte pentru zile negre, pentru perioada de provocări financiare care urmează, să nu uităm că în această vară se scumpeşte energia electrică, probabil o să crească şi preţul gazelor, avem deja efectul scumpirilor generate de deprecierea cursului euro, sunt foarte multe probleme financiare pe care va trebui să le rezolvăm într-un fel sau altul. Dacă nu punem bani deoparte nu ştiu în ce măsură vom reuşi să ne descurcăm, mai ales că nici băncile nu vor fi foarte deschise în a acorda credite”.
Moneda naţională a depăşit pragul psihologic de 5 lei, ­marţi, pe 6 mai a.c.