V. Stoica

Trei ofertanți unici și patru asocieri de firme au intrat în cursa pentru modernizarea singurului pod cu suprastructura din lemn aflat pe un drum județean din Prahova – cel aflat pe DJ 147, peste râul Prahova, care face legătura între comunele Drăgănești și Gherghița și, implicit cu autostrada A3, prin nodul de la Gherghița.
Societățile PORR CONSTRUCT, CONI, CONFERIC, asocierea PETROCHIM TRADING (lider), ROAD INFRASTRUCTURE INDUSTRY, Automagistral-Pivden SRL, asocierea HIDRO SALT B 92 S.R.L. (lider),MARISTAR COM, asocierea CONSTRUCTII FEROVIARE DRUMURI PODURI (lider), EUROPAN PROD S.A. și asocierea CONSTRUCT ROAD PROJECT (lider), ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII DRUMURI ȘI AUTOSTRĂZI.
În prezent, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Daniel Soare, procedura de achiziție se află în faza de evaluare tehnică a ofertelor depuse.
Singurul pod din județul Prahova cu calea din grinzi de lemn, aflat pe drumul județean 147, structură rutieră care traversează râul Prahova și face legătura între localitățile Gherghița și Drăgănești, va fi refăcut, astfel încât să corespundă unui trafic normal în zilele actuale. Consiliul Județean a lansat, în luna martie a acestui an, licitația pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare, urmând ca, după finalizarea procedurii de achiziție și semnarea contractului, circulația pe acest pod să fie adusă la standarde de calitate și siguranță conform normativelor în vigoare.
Anul trecut, au fost înlocuite grinzile de lemn, însă după lucrările de modernizare, podul va căpăta o nouă viață, conform caietului de sarcini publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Podul actual, cu o lățime de 4,80 metri fără trotuare, a fost construit în anul 1960, fiind făcute reparații și înlocuiri la podina de rezistență și de uzură de mai multe ori, de-a lungul timpului, inclusiv în primăvara anului 2024.
Podul asigură continuitatea drumului județean DJ 147 peste râul Prahova și face legătura între autostrada A3 și localităţile Gherghița și Drăgănești, însă, din cauza stării tehnice nesatisfăcătoare, are nevoie de lucrări de consolidare și de reabilitare. Astfel, podul existent va fi demolat, urmând să fie realizate lucrări de consolidare la nivelul infrastructurilor, precum și la nivelul suprastructurii și, implicit, schimbarea căii de pod și a rampelor de acces. În plus, va fi nevoie și de lucrări de amenajare a albiei râului Prahova, deasupra căruia se află această structură rutieră. Podul nou va fi mai lat decât cel actual – 7,80 metri –, va avea trotuare cu lățimea de 1,70 metri și o lungime totală de 81,40 metri.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de circa 19,2 milioane de lei, iar durata de execuție va fi de circa 10 luni.