• Alina Gordilă are dublă cetățenie: moldovenească și română
• Directorul Gabriel Țaga a adresat o scrisoare de felicitare Excelenței Sale, Maia Sandu – Președintele Republicii Moldova, precum și invitația de a participa la Ceremonia de absolvire a promoției 2025
Luiza Rădulescu Pintilie
Excelența pe care a probat-o, prin elevii și absolvenții săi, nu o dată, Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din Ploiești are, în aceste zile, mai mult decât o nouă confirmare: pentru prima dată în istoria prestigioasei instituții de învățământ, un șef de promoție are meritul de a fi obținut nu numai media maximă 10, ci și pe acela ca pe întreaga durată a studiilor să fi obținut doar note de zece. În același timp, acesta a obținut rezultate meritorii și la olimpiadele școlare, pe baza acestor rezultate fiind deja admis la Facultatea de Medicină din București.
Este vorba despre remarcabila absolventă Alina Gordilă, născută în orașul Bălți, din Republica Moldova, care, de altfel, a absolvit gimnaziul, înainte de a-și continua studiile în România, în localitatea natală, obținând de asemenea media zece. În prezent, Alina are dublă cetățenie: moldovenească și română.
Evidențiind aceste deosebite rezultate, directorul Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din Ploiești, profesorul Gabriel Țaga, a transmis o scrisoare de felicitare Excelenței Sale, Maia Sandu – Președintele Republicii Moldova, pe care o reproducem integral: ”Colegiul Național «Mihai Viteazul», decorat în 2024 de Președinția României cu «Meritul pentru învățământ în grad de ofiţer», a avut privilegiul de a școlariza, de-a lungul anilor, mai mulți elevi din Republica Moldova, bursieri ai statului român. În acest context, avem deosebita plăcere și onoare de a vă aduce la cunoștință un moment remarcabil: eleva Alina Gordilă, născută în orașul Bălți, absolventă cu media 10 a gimnaziului Liceului «Mihai Eminescu» din localitatea natală, având dublă cetățenie – moldovenească și română, se numără printre șefii de promoție ai colegiului nostru, promoția 2025.
Alina s-a integrat perfect în comunitatea colegiului, alături de miile de elevi excepționali care ne-au trecut pragul. Ea face parte dintre cei peste 300 de olimpici naționali ai acestei promoții, remarcându-se prin ambiția, talentul oratoric, cultura generală vastă și rezultatele remarcabile obținute la Olimpiada Națională de Biologie. Performanța ei de a obține nu numai media 10 la toate materiile, ci şi, practic, doar note de 10, de-a lungul celor patru ani, este greu de egalat. Cu o putere fantastică de a rǎspândi binele în jurul ei, ne-a uimit și ne-a încântat timp de patru ani. În plus, visul ei de a deveni medic reflectă dorința de a contribui la o societate mai bună, servind drept exemplu pentru toți tinerii care își propun să își urmeze aspirațiile.
În acest spirit, considerăm că astfel de elevi reprezintă o punte puternică între cele două țări surori, România și Republica Moldova, contribuind la un viitor comun, bazat pe excelență, respect și dezvoltare.
Am fi profund onorați dacă, la Festivitatea de Absolvire a Promoției 2025, desfășurată în şcoala noastră, ar putea participa şi un reprezentant al Ministerului Educației din Republica Moldova.
Desigur, înțelegem pe deplin responsabilitățile și agenda încărcată ale Excelenței Voastre și nu putem îndrăzni să ne imaginăm chiar prezența dumneavoastră la această ceremonie, ceea ce ar putea fi încă o expresie semnificativă a legăturii strânse dintre sistemele de învățămînt ale celor două țări.
Vă mulțumim sincer pentru eforturile neîncetate în sprijinul Republicii Moldova şi al României, al valorilor democratice și educaționale care ne unesc. Cu profundă considerație și respect, Gabriel Țaga – Director Colegiul Național «Mihai Viteazul» Ploieşti”.
Cu câteva zile înainte de absolvire, iată câteva gânduri pe care ni le-a împărtășit chiar absolventa care, fără a folosi cuvinte mari, are meritul de a scrie o nouă pagină a excelenței, împărtășindu-ne, în același timp, că intenționează să se specializeze într-un domeniu de vârf al obstetricii-ginecologiei, știința medicală atât de legată de darul vieții: ”Chiar dacă m-am născut și am copilărit în Republica Moldova și o parte din sufletul meu a rămas acolo, am ales să vin în România, pentru un viitor mai bun. La început nu a fost ușor, dar România a devenit a doua mea casă, iar profesorii de la Colegiul Național «Mihai Viteazul» mereu m-au susținut și mi-au fost alături. Acest liceu nu este o simplă instituție, ci un spațiu viu, construit cu pasiune, unde profesorii sunt ghizi, nu doar evaluatori, iar elevii învață să gândească liber. De la fiecare profesor al Colegiului Național «Mihai Viteazul» învăț ceva nou zi de zi. Atmosfera ce predomină în liceu este una aparte, mă simt bine aici și nu regret decizia luată”.