V. Stoica

O adevărată lecție de istorie, o întoarcere în urmă cu 425 de ani, când domnitorul Mihai Viteazul ”Întregitorul” a reușit, în anul 1600, prima Unire a Țărilor Române, s-au desfășurat, ieri, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Președintele fondator al Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul” din Ploiești, inginerul Mircea Cosma, prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, directorii muzeelor din Ploiești și Curtea de Argeș, prof. Carmen Băjenaru și un număr impresionant de elevi de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” din Ploiești au participat la evenimentul dedicat figurii marelui domnitor Mihai Viteazul, întemeietorul Ploieștiului.
Discursurile emoționante ale vorbitorilor au adus în prim-plan istoria seculară a acestor locuri și importanța cunoașterii figurilor emblematice din trecutul poporului nostru.
Prefectul Prahovei, Emil Drăgănescu, s-a referit la ”foamea și seceta” organizării unor astfel de evenimente. ”Faptul că ne-am strâns aici, într-o zi de marți, să discutăm despre un simbol național, despre o perioadă care ar trebui să ne fie exemplu, înseamnă foarte mult. (…) Într-o perioadă foarte grea și delicată pentru Europa și pentru România, astfel de evenimente trezesc în noi sentimente de unitate și de românism”, a spus Emil Drăgănescu.
Mircea Cosma, președintele fondator al Societății Cultural-Istorice ”Mihai Viteazul” din Ploiești, un cunoscut împătimit al istoriei României: ”Ce s-ar fi întâmplat dacă Mihai Viteazul ar fi reușit? Cred că eram vreo 70 de milioane, eram poate prima putere europeană! Poate! (…) Mihai Viteazul este un personaj dintr-acelea care nu mor atunci când sunt îngropați. El face parte dintre acele personaje care rămân în istoria unui popor atât timp cât acel popor există. Faptul că astăzi, după 425 de ani, vorbim despre el, înseamnă că el există. Nu putem vorbi același lucru despre alții! (…) Ne aflăm în orașul creat de Mihai Viteazul, în orașul în care este conceput Planul Dacic, în orașul în care solii străini erau duși și aduși noaptea pentru a nu vedea marea concentrare militară pe care Mihai Viteazul o face aici, în acest oraș, pentru a realiza Planul Dacic. (…) Mihai Viteazul este sinteza genetică a poporului român!”. Un discurs plin de istorie, dar și de emoție, care a venit din inima unui inginer născut în nordul țării, dar care a făcut pentru promovarea istoriei Prahovei și a Ploieștiului mai mult decât oricine născut pe aceste meleaguri.
Prezentări au susținut în cadrul evenimentului și Ștefan Dumitrache – istoric, manager al Muzeului Municipal Curtea de Argeș, care a venit cu o abordare inedită a istoriei vremurilor din urmă cu patru secole și a figurii marelui domnitor, dar și Cristian Moșneanu – referent istoric, care a prezentat o posibilă legătură între domnitorul Mihai Viteazul și un loc mai puțin cunoscut din dealurile Prahovei, chiliile rupestre de la Podgoria – comuna Tătaru.
Carmen Băjenaru, profesor de istorie la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” din Ploiești, a abordat imaginea lui Mihai Viteazul în picturile și gravurile secolelor trecute, plecând de la cea mai cunoscută reprezentare a domnitorului, gravura realizată de Aegidius Sadeler II la Praga și până la picturile realizate mai târziu, în care Întregitorul Țărilor Române apare alături de reprezentanți ai altor state europene ale vremii sale.