Încrederea în Uniunea Europeană şi în instituţiile sale a crescut la un maxim înregistrat în aproape două decenii, arată un raport dat publicității , în timp ce preşedintele american Donald Trump bulversează comerţul global şi politica externă, scrie Agenția Reuters, citată de News.ro.
Sondajul Eurobarometru realizat de Comisia Europeană arată că 52% dintre europeni au încredere în UE, fiind cea mai mare cotă care se înregistrează din 2007. Cea mai mare proporţie – 59 la sută – în rândul persoanelor care au încredere o reprezintă tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În schimb, doar 36% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere în guvernele lor naţionale.
Constatările vin pe fondul unor tensiuni fără precedent între blocul european şi SUA şi la doar câteva zile după ce Trump a amânat până la 9 iulie ameninţarea cu tarife de 50% impuse importurilor din UE, ceea ce permite continuarea negocierilor între Washington şi Bruxelles.
Sondajul a fost realizat între 26 martie şi 22 aprilie în toate cele 27 de state membre ale UE, cu 26.368 de persoane intervievate faţă în faţă.
De asemenea, sprijinul pentru moneda euro a atins cel mai ridicat nivel de până acum, 74% dintre cetăţenii UE şi 83% dintre rezidenţii zonei euro susţinând o uniune economică şi monetară europeană cu o singură monedă.
Sondajul relevă, de asemenea, un sprijin puternic pentru alte domenii ale integrării UE, în special în materie de securitate şi apărare, unde 81% dintre cei chestionaţi sunt în favoarea unei politici comune între statele membre – cel mai ridicat nivel din 2004.
În cazul românilor, încrederea lor în Uniunea Europeană este chiar mai mare decât media europeană – 56 la sută au spus că au încredere, faţă de 37 la sută care nu au încredere (7 la sută au spus că nu ştiu). De asemenea, proporţia românilor care se declară optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene este uşor mai mare decât media europeană – 65 la sută faţă de 62 la sută.
În schimb, doar 31 la sută au spus că au încredere în parlamentul naţional (media europeană este de 37 la sută) şi 34 la sută au încredere în guvernul naţional (faţă de 36 la sută media europeană).
Doar 27 la sută dintre români cred că în următoarele 12 luni situaţia economică în UE va fi mai rea, în timp ce media europeană este de 33 la sută. În schimb, 37 la sută dintre români se aşteaptă ca situaţia economică a ţării lor să se înrăutăţească în următoarele 12 luni (media europeană la acest capitol este 40 la sută).
Românii sunt mai pesimişti decât media europeană când vine vorba de situaţia personală. Chiar dacă procentele sunt similare atunci când sunt întrebaţi despre situaţia economiei naţionale (59 la sută spun că e rea, faţă de o medie europeană de 60 la sută), în privinţa situaţiei financiare a gospodăriei proprii, 59 la sută dintre români spun că e bună, faţă de o medie europeană de 75 la sută.
De asemenea, 53 la sută dintre români consideră că situaţia de la locul lor de muncă este bună, în timp ce media europeană a celor care au dat acest răspuns este de 70 la sută. Însă 24 la sută dintre români cred că situaţia la locul lor de muncă se va înrăutăţi în următorul an, în timp ce media europeană pentru acest răspuns este de numai 10 la sută.